x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Dinamo, la momentul revanșei

Dinamo, la momentul revanșei

de Adi Munteanu    |    28 Ian 2022   •   08:30
Dinamo, la momentul revanșei

Aflată în insolvență și măcinată de scandaluri interne, echipa din Ștefan cel Mare visează totuși la răzbunarea umilinței din tur, când au pierdut cu 6-0 pe Arena Națională în fața rivalilor de la FCSB.

 

A fost ultimul meci al lui Dario Bonetti pe banca dinamoviștilor, fiind îndepărtat la presiunea fanilor. De cealaltă parte, la FCSB antrenor era de trei etape Edi Iordănescu și meciul cu Dinamo îi aducea prima lui victorie pentru echipa lui Gigi Becali, după egalul cu Sepsi și înfrângerea 1-4 de la Cluj, cu CFR. Între timp, atât înlocuitorul lui Bonetti, Mircea Rednic, cât și Edi Iordănescu au fost dați afară de la cele două echipe, iar duminică, Dinamo și FCSB îi vor avea ca „principali” pe Flavius Stoican și pe Toni Petrea.

Miză uriașă duminică în „Groapă”. Dinamo speră să scape de retrogradare, în timp ce FCSB încearcă măcar să mențină distanța față de liderul CFR și așteaptă ca echipa din Gruia să facă pași greșiți, ca să mai spere la titlu. Pentru ambele echipe există doar varianta victoriei. 

FCSB pare favorită

La o primă privire, calculele hârtiei o dau pe FCSB ca principală favorită. Atât poziția din clasament cât și meciul-spectacol din prima partidă a anului, cu CFR, scor 3-3, ar trebui să încline balanța spre echipa lui Toni Petrea. Lotul nu a suferit modificări în această iarnă, singura plecare fiind cea a lui Budescu, jucător care însă nu mai era agreat la echipă, pierzându-și locul de titular. În rest, FCSB are același lot, și, mai mult, printre titulari va reveni și Florinel Coman, după accidentarea din august 2021, însă el nu a mai prins un meci întreg de pe 19 februarie anul trecut. Dar odată cu revenirea lui Coman, Petrea trebuie să schimbe stilul de joc, făcându-le loc și lui Coman în banda stângă, mutându-l pe Octavian Popescu pe post de inter stânga, și lui Florin Tănase în spatele vârfului, dacă nu va fi chiar el atacant central, și lui Cordea, și lui Darius Olaru. Din această „aglomerație” de oameni de atac singurul care pare scos din schemă este Keșeru, picat în dizgrația patronului, care a încercat să scape de el, însă păstrat „doar din milă”, după cum declara acesta, pentru că atacantul nu ar fi avut drept de joc până în vară, fiind deja la al doilea club într-un sezon. Oricum, Keșeru a prins un singur meci de 90 de minute de când a venit de la campioana Bulgariei, în rest a avut o medie 45 de minute pe partidă. 

„Câinii” ard pășunile și otrăvesc fântânile

În mod surprinzător, derby-ul se va disputa pe stadionul din Ștefan cel Mare, și nu pe Arena Națională. Opțiunea dinamoviștilor de a nu juca pe cel mai mare stadion al țării este legată de starea deplorabilă a gazonului din „Groapă”. Cu un teren greu, o echipă evident mai tehnică, așa cum este FCSB, va avea dificultăți în circulația balonului. Chiar dacă varianta disputării meciului pe Arena Națională ar fi fost o rețetă financiară importantă, Dinamo a decis totuși că ar fi avantajată de un joc în mocirlă.

Plecări + veniri = 23

Mircea Rednic a fost acuzat, când a fost concediat de la Dinamo, că vrea să dea afară 7 jucători și să aducă alți 7 în locul lor. „Era riscant ce dorea antrenorul Rednic. Ar fi destabilizat echipa plecarea atâtor jucători, nucleul echipei. Vor pleca cel mult 5 și vom aduce cel mult 5 jucători”, spunea Iuliu Mureșan în decembrie. Realitatea din ianuarie arată însă altceva. Au plecat nu 5, nu 7 jucători, ci 13, iar de venit, au venit nu mai puțin de 10 fotbaliști sub comanda lui Flavius Stoican. Lipsa relațiilor de joc s-a văzut la meciul amical cu Popești-Leordeni, care activează în Liga 3. Dinamo a pierdut 1-2, însă scorul putea fi mai mare pentru divizionara C. În aceste condiții, având în vedere și vacanța scurtă din această iarnă și puținul timp de pregătire, Flavius Stoican va trebui să facă minuni în a omogeniza echipa pricopsită cu atâtea schimbări, unii dintre ei sosiți la lot doar de câteva zile.

Sângele lui Iuliu Mureșan apă nu se face

În disperare de cauză, administratorul Iuliu Mureșan, fost președinte la CFR Cluj, a apelat la prietenii din Gruia să le împrumute câțiva jucători care nu mai intră în vederile lui Dan Petrescu. Iar prietenii din Gruia l-au ajutat. Au sosit însă în „Groapă” trei jucători care n-au făcut prea mulți purici pe teren sub comanda „Bursucului”, ajunși la poziția de rezerve ale rezervelor: argentinianul Jonathan Rodriguez, luat de CFR de la Botoșani, nu a jucat decât 23 de minute în noul mandat al lui Petrescu. Al doilea jucător împrumutat de la CFR este portarul portughez Cristiano Figueiredo, care nu prins niciun meci în Liga 1 de la venirea la Cluj de la Sibiu. Cel de-al treilea este sârbul Dușan Celar, venit de la echipa a doua a CFR-ului, care activează în Liga 3, însă nici acolo nu a prea jucat. Singura lui prezență la echipa mare a fost într-un meci de cupă, când a prins 11 minute. În rest, Celar a lustruit banca la echipa secundă din Gruia.

Fanii însă sunt foarte nemulțumiți de aceste „întăriri ale lotului”. „Mureșan mai bine ne-ar aduce trei puncte de la Cluj, nu trei jucători de care nu avem nevoie. De când n-au mai jucat ei și când au jucat, ce-au realizat?”, au scris suporterii. 

Filip și Iliev, subiecte închise pentru Dinamo

Doi dintre capii răutăților în revolta care a dus la îndepărtarea lui Mircea Rednic, fundașul Steliano Filip și portarul bulgar Plamen Iliev, n-au reintrat în grațiile noii conduceri tehnice și, în urma conflictului cu mai mulți suporteri au decis că nu vor să mai continue la Dinamo. În consecință, Stoican a zis că nu se mai bazează pe ei. Doar că Stoican, în lipsa lui Filip, va trebui să improvizeze pe postul de fundaș stânga cu singura variantă pe care o are la dispoziție: Tomozei, care însă este fundaș dreapta de meserie, și el adus în aceste zile la echipă, de la UTA. Tomozei nu a mai jucat din 23 septembrie, meci de cupă, când arădenii au fost eliminați rușinos de CSO Filiași, din Liga 3. 

Cine-i va lua locul lui Sorescu

Cea mai mare pierdere rămâne plecarea golgheterului Deian Sorescu. Transferul acestuia în Polonia, la Raków Częstochowa, a fost decis de situația financiară, cei aproape un milion de euro înseamnă o gură de oxigen pentru existența clubului. Însă pe cine va desemna Flavius Stoican să preia sarcinile fostului căpitan în meciul cu FCSB? O înfrângere duminică, coroborat cu o posibilă victorie a FCU Craiova 1948 cu FC Argeș, ar mări distanța până la locurile de baraj la 10 puncte, iar programul până la sfârșitul sezonului regular este infernal: meciuri cu Botoșani, Univ. Craiova, UTA, Mediaș, Rapid, Sepsi și CFR Cluj.

 

 

×