x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FCSB, umilita in Cupa României

FCSB, umilita in Cupa României

01 Mar 2018   •   15:57
FCSB, umilita in Cupa României

AFC Hermannstadt a umilit-o pe FCSB, 3-0, și s-a calificat în semifinalele Cupei României.

FC Hermannstadt s-a calificat în premieră în semifinalele competiţiei, după s-a impus clar în faţa vicecampioanei României, prin golurile marcate de Bogdan Rusu (11, 63) şi Ştefan Blănaru (29), ratând alte numeroase ocazii de gol.

FCSB, care a fost de nerecunoscut, nu a reuşit să îşi creeze nicio ocazie mare de gol în acest meci, iar apărarea sa a fost depăşită în multe rânduri.

Portarul Cristian Bălgrădean s-a remarcat la debutul său la FCSB la şuturile lui Petrişor Petrescu (7) şi Daniel Tătar (8), dar a fost învins de Bogdan Rusu (11). Ştefan Blănaru (29) a majorat diferenţa, la o nouă nesincronizare a apărării roş-albastre. Acelaşi Rusu a marcat ultimul gol al sibienilor (63), cu capul, în urma unui corner.

Arbitrul Cătălin Popa a dictat penalty pentru FCSB în minutul 33, pentru henţ la Cristian Danci, dar a revenit asupra deciziei în urma semnalizării unui arbitru asistent, care a observat că balonul fusese jucat anterior cu mâna de Lucian Filip (FCSB).

FC Hermannstadt a mai ratat situaţii mari de gol prin Tătar (57), Ionuţ Stoica (69 - bară), Blănaru (80 - bară), Sabin Lupu (80) şi Rusu (80).

Ov. Popescu (FCSB) a fost eliminat în min. 74 pentru al doilea cartonaş galben.

Meciul dintre FC Hermannstadt şi FCSB trebuia să se dispute iniţial joi seara, dar a fost reprogramat pentru vineri din cauza terenului îngheţat.

FC Hermannstadt este a doua echipă din judeţul Sibiu calificată în semifinalele Cupei României, după ce Gaz Metan Mediaş a învins-o marţi pe Astra Giurgiu (1-0).

Un alt meci din sferturile de finală, CS Universitatea Craiova - Dinamo, a fost amânat pentru marţi 6 martie, în timp ce partida dintre FC Botoşani - CSM Poli Iaşi se va juca pe 13 martie.

AFC Hermannstadt - FCSB 3-0 (2-0), Stadionul ''Municipal'' - Sibiu
Au marcat: Bogdan Rusu (11, 63), Ştefan Blănaru (29).
Cartonaş roşu: Ovidiu Popescu (FCSB, 74).
Arbitru: Cătălin Popa (Piteşti); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Gabriel Sabin Stroe (Piteşti); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Florin Hîncu (Braşov) - CCA, Horaţiu Stănescu (Craiova) - FRF
AGERPRES

×
Subiecte în articol: cupa romaniei fcsb