Directorul de Licentiere al FRF, Viorel Duru, si Mihai Alexandru Micu, presedinte al Comisiei de Apel a Sistemului National de Licentiere a Cluburilor, vor sustine o conferinta de presa, marti, la ora 14:00, cu ocazia incheierii procesului de licentiere a cluburilor de Liga 1.
Cel mai important punct de pe ordinea de zi este anuntul oficial in privinta licentei pentru clubul Poli Timisoara, dar si rezultatul apelului depus de Universitatea Craiova.
Ieri, presedintele gruparii banatene, Marian Iancu, l-a acuzat pe directorul de licentiere din cadrul FRF, Viorel Duru, ca face demersuri la UEFA impotriva gruparii banatene, ca aceasta sa nu primeasca licenta pentru sezonul viitor. Iancu a explicat ca FRF a acordat licenta clubului FC Timisoara, dar Duru a facut apel la aceasta decizie a Comisiei de Acordarea Licentei Cluburilor.
"Noi am primit licenta, oficial o avem la club, o sa o punem pe site. Un dobitoc de la federatie, care probabil este interesat, domnul Duru, a continuat sa faca demersuri impotriva noastra, asa cum le-a facut impreuna cu Marius Stan, la prima licentiere, pe care am luat-o. Hotararea comisiei de licentiere este de acordare a licentei, ne-a transmis-o in mod oficial. El continua sa dezinformeze UEFA, sa minta, probabil n-au reusit sa ne faca din prima, incearca in continuare", a spus Iancu.
Daca Timisoara nu va primi dreptul de a juca in Liga 1, locul disponibil in primul esalon va fi ocupat de Sportul Studentesc, singura retrogradata care a primit licenta, sau chiar de Universitatea Craiova, daca reaultatul apelului ii va fi favorabil.