x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern FRF organizează programe educaționale dedicate jucătorilor și antrenorilor

FRF organizează programe educaționale dedicate jucătorilor și antrenorilor

29 Apr 2022   •   11:30
FRF organizează programe educaționale dedicate jucătorilor și antrenorilor
Sursa foto: pixabay.com

Federația Română de Fotbal, prin Academia Națională de Fotbal, va organiza în lunile următoare două noi programe educaționale care vor veni în sprijinul jucătorilor aflați la final de carieră sau deja retrași, respectiv antrenorilor aflați la început de drum, informează frf.ro.

Planul de tranziție post-carieră (Career Transition Programme) va fi un program organizat în parteneriat cu UEFA Academy, menit să-i ajute pe jucătorii care fie ajung la sfârșitul carierei lor de sportiv, fie s-au retras recent să-și planifice viitorul profesional.

Cursul îi va ajuta pe foștii jucători să-și identifice abilitățile dobândite în timpul carierei active, să afle și să înțeleagă oportunitățile pe care le au odată ce au încetat să joace fotbal, și își propune să crească nivelul de integrare al acestora în cluburi și asociații de fotbal.

Înscrierile sunt deschise până pe 20 mai, iar toate detaliile cursului sunt deja disponibile pe site-ul ANF.

Cursului pentru dobândirea carnetului de antrenor este primul program educațional prin care FRF își dorește să influențeze categoric formarea antrenorilor în România încă de la început.

Cursul va fi realizat în parteneriat cu CNFPA (Centrul Național de Formare și Perfectionare a Antrenorilor) și va fi primul curs prin care va integra și foștii jucători cu un anumit număr de meciuri la nivelul Ligii 1 și la nivel internațional care nu au avut posibilitatea finalizării unor studii superioare sau au finalizat liceul dar nu și-au luat diploma de BAC, precum și toți cei care respectă criteriile de admitere.

Înscrierile vor fi deschise începând cu data de 5 mai. Programul educațional va începe în luna iunie a acestui an și va dura un an și jumătate, fiind împărțit în 4 semestre.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: frf