Finanţatorul FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat ieri, după meciul cu Concordia Chiajna, câştigat cu scorul de 2-1, că în urmă cu o lună a primit o ofertă foarte importantă de la Galatasaray, dar a refuzat-o pentru că nu mai vrea să preia "echipe din drum".
"Gică (n.r. - Popescu) a fost în tribună la meci. Nu pot uita lucrul care-mi place cel mai mult, adică să antrenez. Dar, n-am primit nicio ofertă din partea lui. Am primit în schimb una de la Galata, acum o lună, o ofertă foarte importantă, atât din punct de vedere al contractului, cât şi al provocării profesionale, dar am refuzat pentru că nu mai accept să preiau echipe din drum. Poate, într-o zi, dacă va fi de la început, voi accepta, să creez eu strategia şi filosofia pentru ca mai apoi să pot fi judecat corect. Aşa, pe drum, parcă mă urc în căruţă şi-mi dau seama apoi că dau de altceva", a spus Hagi, conform Mediafax.
Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa Concordia Chiajna, într-un meci restanţă din etapa a doua a Ligii I, în care a reuşit să revină şi să se impună deşi a evoluat în inferioritate numerică din minutul 32.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Băluţă '55 şi Larie '83 (penalti). Pentru Concordia a înscris Roşu '32.