x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Cei mai buni marcatori din istoria Naționalei, Hagi și Mutu, față în față în Superligă

Cei mai buni marcatori din istoria Naționalei, Hagi și Mutu, față în față în Superligă

de Redacția Jurnalul    |    02 Mar 2024   •   13:00
Cei mai buni marcatori din istoria Naționalei, Hagi și Mutu, față în față în Superligă
Sursa foto: Hepta

Cei mai buni marcatori din istoria Naționalei de fotbal a României, Gheorghe Hagi și Adrian Mutu, se întâlnesc sâmbătă în Superligă în postura de antrenori. Farul Constanța-CFR Cluj este programat de la ora 20.00.

Liga Profesionistă de Fotbal notează că partida de sâmbătă va consemna o dispută specială la nivelul băncilor tehnice, cea dintre cei mai buni marcatori din istoria Naţionalei, Gheorghe Hagi şi Adrian Mutu, fiecare cu câte 35 de goluri marcate. Aceştia au fost colegi sub tricolor în anul 2000, inclusiv la Campionatul European din Belgia şi Ţările de Jos, când România a reuşit ultima calificare din faza grupelor.

„Gheorghe Hagi vs Adrian Mutu: şase dueluri în toate competiţiile - trei victorii Hagi - trei remize”, scrie LPF.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 33 de ori, de 11 ori s-au impus dobrogenii, de 16 ori au câştigat ardelenii, iar alte şase partide s-au terminat la egalitate.

Cea mai recentă dispută din SuperLiga României a avut loc pe 30 octombrie 2023, CFR Cluj - Farul Constanţa 3-1, goluri marcate Karlo Muhar - dublă, Luka Juricic, respectiv Constantin Budescu.

Tot sâmbătă, în Superligă sunt programate și partidele FC Hermannstadt – Oţelul Galați, de la ora 17.00, și UTA Arad – FC U Craiova 1948, de la ora ora 14.00.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: hagi mutu superliga