x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Hercules, retrogradată?

Hercules, retrogradată?

13 Aug 2010   •   00:00

După plângerea depusă de FC Cadiz, Comisia de Competiţii a Federaţiei Spaniole de Fotbal a deschis o anchetă preliminară ce vizează clubul Hercules Alicante, suspectat că ar fi trucat meciuri pentru a promova în primul eşalon. Hercules, echipă la care a jucat până în vară Ionel Dănciulescu, iar din acest sezon va evolua Cristian Pulhac, a promovat în luna iunie în prima ligă spaniolă. La sfârşitul lunii iulie, şi clubul Betis Sevilla a anunţat că a solicitat Federaţiei Spaniole de Fotbal şi Consiliului Superior al Sporturilor să analizeze informaţiile privind presupusa aranjare de gruparea Hercules Alicante a unor meciuri. Cotidianul El Confidencial a notat în iulie că Hercules a încercat să aranjeze cinci meciuri pentru a-şi asigura promovarea în prima ligă. Potrivit ziariştilor, acţionarul majoritar al clubului Hercules, Enrique Ortiz, care este implicat într-un caz de corupţie, a negociat cu grupările Cordoba, Recreativo Huelva, Girona, Real Union de Irun şi Salamanca, pentru ca acestea să piardă meciurile cu echipa din Alicante, în schimbul unor sume de bani. Două dintre aceste cluburi ar fi acceptat oferta lui Ortiz. Ionel Dănciulescu a înscris trei goluri în meciurile care au devenit controversate. El a marcat de două ori în partida cu Cordoba, scor 4-0, şi un gol în meciul cu Girona, scor 1-1. Hercules a mai înregistrat două victorii, 4-0 cu Salamanca şi 2-0 cu Real Union de Irun, dar şi o remiză cu Recreativo Huelva, scor 0-0.

×
Subiecte în articol: stiri