x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Iuliu Mureșan: Hermannstadt are datorii de circa 800.000 de euro dar echipa va rămâne în Liga I

Iuliu Mureșan: Hermannstadt are datorii de circa 800.000 de euro dar echipa va rămâne în Liga I

05 Noi 2019   •   14:08
Iuliu Mureșan: Hermannstadt are datorii de circa 800.000 de euro dar echipa va rămâne în Liga I
Sursa foto: antena3

Preşedintele clubului de fotbal FC Hermannstadt, Iuliu Mureşan, a afirmat că datoriile actuale ale grupării sibiene sunt în jurul a 7-800.000 de euro, dar şi-a exprimat convingerea că poate depăşi problemele financiare şi că echipa va reuşi să rămână în Liga I.

"Interesul este foarte mare din partea suporterilor şi asta nu poate decât să ne bucure. O problemă pe care am avut-o de la început a fost că bugetul clubului a fost mic, chiar dacă a fost realist. E greu să asiguri un buchet mai mare în condiţiile în care din drepturile TV am luat cei mai puţini bani. Un alt handicap real este faptul că nu am jucat acasă. Nici atmosfera din lot nu este dintre cele mai bune, pentru că sunt unele persoane care au fost la club şi care bagă băţul prin gard. Faptul că trecem prin dificultăţi financiare şi s-au acumulat nişte datorii la salariile jucătorilor a contribuit la o atmosferă mai proastă şi la rezultate mai slabe decât ne aşteptam. Echipa cred că se exprimă sub valoarea individuală jucătorilor în acest moment'', a afirmat Mureşan.

''Dar pot să spun că astăzi s-a plătit primul salariu restant şi până se termină pauza cu echipa naţională se va plăti şi al doilea salariu şi vom fi la zi. Am găsit resursele necesare, ceea ce este foarte important, pentru că jucătorii neplătiţi sunt nemulţumiţi. Clubul a acumulat datorii, multe datorii au venit din 2017 şi 2018, am cerut şi o reeşalonare la ANAF ca să putem să ţinem pasul, să putem plăti cheltuielile curente. Am găsit înţelegere, atât la ANAF, cât şi la firme şi la jucători sau foşti jucători. Este o situaţie a fotbalului românesc, au fost şi sunt probleme, dar foarte multe dintre ele le-am rezolvat. Datoria la stat era în jur de 600.000 de euro, apoi la vechi lucrători mai datorăm spre 100.000 de euro, la furnizori, la firma de transport. Sunt datorii care ajung pe la 7-800.000 de euro. Dar important este că facem faţă şi rezolvăm problemele", a mai declarat Mureşan.

Oficialul grupării sibiene a infirmat zvonurile conform cărora există intenţia vânzării clubului: "Au apărut multe informaţii neadevărate, cum ar fi că dorim să vindem clubul, astea sunt poveşti, răutăţi care nu au niciun fel de acoperire, invenţii. Noi suntem în căutare de noi sponsori sau investitori pentru a putea asigura bugetul de care avem nevoie şi de a mări bugetul pentru a face un fotbal mai calitativ şi mai performant. Suntem în discuţii cu oameni care au plecat din Sibiu în Germania şi cu firme din Sibiu şi sper că odată ce vom veni acasă vor apărea şi sponsori noi. Dar nu se pune problema ca echipa să se mute de la Sibiu, ba din contră, noi vrem să ne mutăm acasă, în Sibiu. Un motiv pentru care găsim greu sponsori este faptul că nu jucăm acasă, e greu pentru nişte firme să îşi facă reclamă într-un alt oraş".

FC Hermannstadt urmează să joace din nou pe stadionul din Sibiu la sfârşitul lunii noiembrie, la partida cu CFR Cluj, Mureşan afirmând că primăria a alocat suma de 38 de milioane de euro pentru reconstrucţia stadionului începând cu vara anului viitor.

"Colaborarea cu primăria este foarte bună şi toată lumea este alături de club şi vrea să ne ajute şi s-au făcut nişte paşi foarte importanţi, se instalează gazonul, turnicheţii şi instalaţia de nocturnă. În jurul datei de 14 sau 15 noiembrie urmează să chemăm comisia de omologare şi să jucăm meciul cu CFR Cluj acasă. Vom avea un gazon de calitate cu încălzire şi o instalaţie de nocturnă modernă. S-a alocat un buget pentru reconstrucţia stadionului, de 38 de milioane de euro, ceea ce este o sumă suficientă pentru a face un stadion la standarde europene. Stadionul are 12.500 de locuri care vor fi suficiente pentru 90% dintre partide. Eu cred că acoperă necesităţile. Lucrările ar trebui sa înceapă în vara anului viitor şi ne dorim că pe perioada lucrărilor echipa să joace în continuare la Sibiu, pentru că se poate lucra. Eu zic că trebuie să fim mulţumiţi pentru că vom avea un stadion de Champions League. Am încredere că primăria ne va da la cheie un stadion foarte modern", a mai spus Iuliu Mureşan.

Referitor la evoluţia echipei, Mureşan este convins că odată cu achitarea datoriilor către jucători evoluţia acestora se va schimba şi că nu se va pune problema retrogradării în liga secundă: "Eu am încredere mare în jucători şi în Eugen Neagoe şi sunt convins că vom urca în clasament. Toţi jucătorii vor continua la Sibiu, niciun jucător nu şi-a exprimat dorinţa de a pleca. Eu am o relaţie apropiată cu jucătorii. Ei vor să aibă rezultate mai bune, am avut discuţii cu ei şi ieri, şi alaltăieri şi am lămurit foarte multe lucruri. Sunt sigur că va fi mai bine. Eu sunt sigur că nu se va pune problema de a rămâne în Liga I, sunt sigur că vom rămâne. Cu bugetul de acum nu puteam face minuni, nu putem să ne gândim la play-off, dar ne putem descurca. Ieri am avut şi eu discuţie cu reprezentanţii unor suporteri care vor să strângă o anumită sumă de bani. Mi s-a părut interesant pentru că dacă vor fi câteva mii se va strânge o sumă frumoasă. Asta îmi demonstrează că interesul suporterilor este destul de mare faţă de echipă".

După 15 etape, AFC Hermannstadt ocupă poziţia a 12-a în clasamentul Ligii I, cu 13 puncte.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: fotbal