FC Viitorul Constanţa a învins-o pe FC Botoşani cu scorul de 3-1 (1-0), luni seara, la Ovidiu, în ultimul meci din etapa a 15-a a Ligii I de fotbal.
Echipa antrenată de Gică Hagi a deschis scorul în finalul primei reprize, prin Romario Benzar (45), din lovitură liberă de la 18 metri, şi l-a majorat imediat după pauză, prin Aurelian Chiţu (47).
Deşi a rămas în zece oameni din minutul 74, când bulgarul Radoslav Dimitrov a primit două cartonaşe galbene la aceeaşi fază, primul pentru fault, iar al doilea pentru proteste, FC Botoşani a reuşit să înscrie, prin Dan Roman (87). Florin Cernat, introdus în ultimul sfert de oră de Hagi, a închis tabela cu un şut fără preluare din marginea careului (89).
Meciul din tur s-a încheiat la egalitate, 2-2.
FC Viitorul a urcat pe locul al doilea, la un singur punct de liderul Astra Giurgiu.
FC Viitorul şi FC Botoşani se vor întâlni din nou joi, în optimile de finală ale Cupei României, tot la Ovidiu.
FC Viitorul Constanţa - FC Botoşani 3-1 (1-0), Stadion "Central" - Ovidiu
Au marcat: Romario Benzar (45), Aurelian Chiţu (47), Florin Cernat (89), respectiv Dan Roman (87).
Cartonaş roşu: Radoslav Dimitrov (FC Botoşani, 74).
Arbitru: Pavel Cristian Balaj (Baia Mare); arbitri asistenţi: Daniel Mitruţi (Craiova), Bogdan Velicu (Bucureşti); arbitru de rezervă: Florin Andrei (Târgu Mureş)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Ion Căţoi (Bucureşti) - LPF