x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Marius Alexe: "Nu mă gândesc la un transfer afară!"

Marius Alexe: "Nu mă gândesc la un transfer afară!"

20 Ian 2011   •   14:31
Marius Alexe: "Nu mă gândesc la un transfer afară!"
Sursa foto: /Intact Images

Atacantul dinamovist Marius Alexe a declarat, joi, în cantonamentul din Antalya, că nu se gândeşte la un transfer în străinătate şi speră ca echipa sa să reuşească să readucă publicul pe stadion prin evoluţiile din retur, informează site-ul oficial al grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare.

"Nu ne temem de această perioadă de pregătire. Trebuie să ne pregătim cât mai bine pentru a urcă în clasament. Rămân la părerea că Dinamo are jucători valoroşi, dar important este să demonstrăm pe teren că avem un lot puternic. Nu mă gândesc la un transfer în străinătate. Îmi doresc să rămân la Dinamo şi sper că prin evoluţiile noastre să-i readucem pe suporteri la stadion", a declarat Alexe la conferinţa de presă organizată, joi dimineaţă, la Papillon Sport Center din Belek, Antalya.

Dinamo s-a despărţi în această iarnă de zece jucători: Adrian Cristea şi Elias Bazzi, ambii transferaţi la Universitatea Cluj, Andrei Cristea, la Karlsruher SC, Ousmane N'Doye, la Astra Ploieşti, Florin Bratu, la Gaz Metan Mediaş, Adrian Scarlatache şi Nicolae Muşat, ambii la Khazar Lankaran, Juan Pablo Garat, liber de contract, Laurenţiu Rus, la FCM Târgu Mureş şi Marius Niculae, la Kavala FC.

×