x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Meci nebun. Revenire senzațională pentru FCSB de la 0-2. Dublă Vali Gheorghe și două goluri anulate greșit

Meci nebun. Revenire senzațională pentru FCSB de la 0-2. Dublă Vali Gheorghe și două goluri anulate greșit

13 Feb 2022   •   22:29
Meci nebun. Revenire senzațională pentru FCSB de la 0-2. Dublă Vali Gheorghe și două goluri anulate greșit
Sursa foto: Hepta

FCSB a reușit să o învingă pe Chindia Târgovişte cu scorul de 3-2 (0-2), duminică seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, într-un meci disputat cu porţile închise, în etapa a 26-a a Ligii I de fotbal.

Partida de pe Arena Nțională a avut o desfășurare spectaculoasă. Chindia a intrat la pauză cu avantaj de două goluri în fața echipei lui Toni Petrea. Repriza a doua a fost câștigată clar de FCSB care a reușit să întoarcă rezultatul și să înscrie trei goluri. În ultimele minute au fost anulate greșit două goluri câte unul pentru fiecare echipă.

Chindia a avut un debut de meci formidabil şi conducea cu 2-0 în min. 21, prin golurile marcate de Daniel Popa (15), din lovitură liberă, şi Mihai Butean (21).

FCSB a reuşit o revenire spectaculoasă în repriza a doua, marcând prin Darius Olaru (47), după o combinaţie frumoasă, şi prin Valentin Gheorghe (67, 77), după două erori mari de plasament ale fundaşului Adrian Ioniţă.

Ianis Stoica (19 ani) a introdus mingea în poartă în minutul 87, dar „centralul” Andrei Chivulete a anulat reușita pentru henţ.

Chindia a ratat o ocazie uriaşă de egalare, prin bulgarul Ţvetelin Ciunciukov (89), blocat salvator de portarul Andrei Vlad.

În ultimul minut al prelungirilor, Pițian a introdus mingea în plasă, bară transversală-gol, dar asistentul Ferencz Tunyogi avea fanionul ridicat pentru un presupus ofsaid la Pițian.

×
Subiecte în articol: FCSB