x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mircea Sandu: "Cluburile mari să ia exemplul lui Hagi şi să facă academii de fotbal"

Mircea Sandu: "Cluburile mari să ia exemplul lui Hagi şi să facă academii de fotbal"

18 Aug 2010   •   00:00

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, i-a înmânat fostului selecţioner Gheorghe Hagi o plachetă cu ocazia organizării la Constanţa a Cupei Stelelor Estului, o competiţie destinată fotbaliştilor născuţi după 1 ianuarie 1995.

"Apreciez foarte mult proiectul pe care îl are Gică Hagi şi în semn de apreciere şi respect am ţinut să fiu prezent la Constanţa petru a-i aduce drept mulţumire o plachetă care să însemne recunoaşterea acestei activităţi. Este un câştig imens acest turneu pe care înţeleg că Gică vrea să-l desfăşoare an de an şi în mod sigur şi noi, federaţia, vom demara un turneu probabil cu echipa naţională under 17 pe care o vom muta în diverse zone ale ţării. Această iniţiativă trebuie să fie un exemplu şi pentru cluburile mari din România care ar trebui să-şi creeze propriile academii pentru a-şi promova jucătorii", a declarat miercuri la Constanţa, preşedintele FRF, Mircea Sandu.

Cupa Stelelor Estului, competiţie destinată fotbaliştilor născuţi după 1 ianuarie 1995, se desfăşoară în perioada 17-21 august la Constanţa, pe stadionul "Farul". La acest turneu participă echipe precum Dinamo Kiev, Galatasaray, Legia Varşovia, Dinamo Moscova, Levski Sofia, Partizan Belgrad sau Academia Hagi.

Rezultate înregistrate în partidele disputate, marţi, la Cupa Stelelor Estului:
Grupa A: Dinamo Kiev - Galatasaray 1-3, Academia Puskas - Legia Varşovia 0-0
Grupa B: Dinamo Moscova - Levski Sofia 3-2, Academia Hagi - Partizan Belgrad 1-4

×
Subiecte în articol: stiri