x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mirel Rădoi a marcat din nou pentru Al Hilal

Mirel Rădoi a marcat din nou pentru Al Hilal

26 Aug 2010   •   00:00

Internaţionalul român Mirel Rădoi a deschis scorul în partida pe care formaţia sa, Al Hilal Riyad, a câştigat-o, miercuri, pe teren propriu, scor 5-1 (0-0), în faţa echipei Al Faisaly Harmah, în etapa a III-a a campionatului din Arabia Saudită. Rădoi a înscris în minutul 59, cu un şut din marginea careului de 16 metri, la colţul lung.

Celelalte goluri ale lui Al Hilal fiind reuşite de Al Qahtani '62, '86, '90 şi Wilhelmsson '64. Unicul punct al oaspeţilor a fost marcat de Ayyan '66.

După trei etape, Al Hilal conduce în clasament, cu 9 puncte (golaveraj 8-1). Al Ittihad Jeddah şi Al Raed Club au, de asemenea, maximum de puncte, însă golaveraje mai slabe.

×
Subiecte în articol: stiri