x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Mititelu i-a desfăcut contractul de muncă lui Piţurcă

Mititelu i-a desfăcut contractul de muncă lui Piţurcă

12 Feb 2011   •   21:54
Mititelu i-a desfăcut contractul de muncă lui Piţurcă
Sursa foto: /Intact Images

La o lună după ce managerul Victor Piţurcă a fost suspendat din funcţie, clubul Universitatea Craiova a anunţat, pe site-ul oficial, că i-a desfăcut fostului selecţioner contractul de muncă, conform unei decizii luate de Consiliul de Administraţie la 9 februarie.

Conform deciziei, începând de miercuri a încetat contractul individual de muncă înregistrat la SC Fotbal Club U Craiova SA sub nr. 180/23.09.2010 şi la ITM Dolj sub nr. 32148/23.09.2010, încheiat între SC Fotbal Club U Craiova SA, în calitate de angajator, şi Victor Piţurcă, în calitate de salariat, în temeiul art. 58 coroborat cu art. 61, lit. a din Codul Muncii.

Universitatea Craiova motivează decizia prin faptul că Victor Piţurcă a comis abateri disciplinare, cum ar fi: absenţele nemotivate de la locul de muncă, în perioada 7 decembrie 2010 - 11 ianuarie 2010; încălcarea obligaţiei de a dispune efectuarea plăţii drepturilor salariale către jucătorii şi antrenorii echipei, în perioada noiembrie 2010 - decembrie 2011, deşi existau disponibilităţi financiare; încălcarea obligaţiei de fidelitate faţă de angajator, materializată în declaraţiile în presă; nesupravegherea activităţii jucătorilor şi antrenorilor în cantonamente, în perioada 24 septembrie - 7 decembrie 2010. Clubul susţine că Piţurcă a instigat la violenţă şi revoltă şi a adus prejudicii grave de imagine echipei craiovene, prin declaraţiile şi interviurile acordate.

În hotărârea publicată pe site-ul Universităţii Craiova sunt menţionate şi apărările formulate de Victor Piţurcă, care au fost respinse. Astfel, susţinerea conform căreia procedura de cercetare disciplinară a fost nelegală, întrucât ar fi contrară dispoziţiilor art. 57 din statutul FRF, art. 27-28 din regulamentul privind statutul antrenorului, a fost înlăturată ca fiind neîntemeiată, având în vedere funcţia de manager general a lui Piţurcă. Apărarea potrivit căreia nu ar fi săvârşit abaterea disciplinară constând în absenţele nejustificate de la locul de muncă în perioada 07.12.2010-10.01.2011 a fost considerată nefondată, la fel şi cea potrivit căreia nu ar fi săvârşit abaterea disciplinară constând în neplata drepturilor salariale ale antrenorilor şi jucătorilor, apărarea potrivit căreia nu ar fi săvârşit abaterea disciplinară constând în încălcarea obligaţiei de fidelitate şi cea privind abaterea disciplinară constând în nesupravegherea activităţii jucătorilor şi antrenorilor echipei de fotbal, în cantonamente.

Decizia poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării, la Secţia de Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale a Tribunalului în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contestatorul, conform art. 284, alin. 2 din Codul Muncii.

×