Fundaşul echipei Universitatea Craiova, Ovidiu Dănănae, a declarat, miercuri, că 2010 a fost un an dificil, atât din cauza accidentării de la genunchi cât şi a problemelor financiare prin care trece gruparea olteană.
"Pot spune că anul 2010 nu a fost unul foarte bun. A fost chiar dificil, pentru că am revenit după acea accidentare gravă şi m-am refăcut cu greu. La aceasta se mai adaugă şi situaţia grea în care se află clubul acum. Pe plan personal, a fost însă un an bun, m-am şi căsătorit în vară. În primul rând, îmi doresc să am parte de sănătate, atât eu, cât şi familia mea. I-am mai cerut Moşului şi un an mai bun pentru Universitatea, să trecem de aceste momente mai dificile şi să nu mai avem parte niciodată de aşa ceva", a spus fundaşul.
Dănănae le-a transmis suporterilor să rămână aproape de Universitatea Craiova, mulţumindu-le pentru susţinerea de care au dat dovadă în turul actualei ediţii de campionat. "De Crăciun am fost acasă, cu familia, ca în fiecare an, iar de Revelion voi petrece împreună cu naşii şi cu mai multe rude în Craiova. Suporterilor nu ştiu cum să le mulţumesc pentru ceea ce au făcut pentru noi, pentru modul în care ne-au susţinut. Cuvintele ar fi de prisos. Sunt cei mai buni din ţară, am avut cea mai mare medie de spectatori la meciurile de pe teren propriu din întregul campionat. Sper ca şi în 2011 să fie la fel şi sunt convins că vor avea parte de bucurii din partea noastră", a menţionat Ovidiu Dănănae.