x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaş 0-0. Punct important pentru echipa lui Stoican

Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaş 0-0. Punct important pentru echipa lui Stoican

26 Mai 2017   •   22:32
Pandurii Târgu Jiu - Gaz Metan Mediaş 0-0. Punct important pentru echipa lui Stoican

Pandurii Târgu Jiu şi Gaz Metan Mediaş au terminat la egalitate, 0-0, meciul disputat vineri seara, pe stadionul "Municipal" din Drobeta-Turnu Severin, în etapa a 13-a a fazei play-out a Ligii I de fotbal.

Pandurii, aflată în luptă pentru evitarea retrogradării, a lăsat impresia că se mulţumeşte cu un punct în acest meci, în care a avut o ocazie mare de gol prin internaţionalul de juniori Yasin Hamed (66) şi o oportunitate bună prin Sergiu Negruţ (90+1). Nici oaspeţii nu au reuşit să îşi creeze situaţii bune de gol, cea mai mare fiind irosită de Ovidiu Bic (41).

Pandurii, care venea după trei victorii consecutive, s-a desprins la patru puncte de ACS Poli Timişoara, aflată pe loc de baraj. Gaz Metan nu are nicio victorie în ultimele zece deplasări (şase egaluri, patru eşecuri).

Gorjenii vor juca în ultima rundă cu FC Botoşani, în deplasare.

CS Pandurii Târgu Jiu - CS Gaz Metan Mediaş 0-0, stadion "Municipal" - Drobeta-Turnu Severin
Arbitru: Radu Petrescu (Bucureşti); arbitri asistenţi: Adrian Radu Ghinguleac (Bucureşti), Vladimir Urzică (Piatra Neamţ); arbitru de rezervă: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Observatori: Eduard Dumitrescu (Piteşti) - CCA, Marcel Vasile (Bucureşti) - LPF
www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: Pandurii Târgu Jiu