x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Piţurcă: "A fost dorinţa jucătorilor să plece din cantonament"

Piţurcă: "A fost dorinţa jucătorilor să plece din cantonament"

19 Ian 2011   •   11:46
Piţurcă: "A fost dorinţa jucătorilor să plece din cantonament"

Fostul manager general al grupării Universitatea Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că nu ştie despre ce dezlegări în alb a vorbit Adrian Mititelu, menţionând că a fost dorinţa jucătorilor Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu să plece din cantonamentul echipei de la Govora.

"Nu mă interesează pe mine ce spune Mititelu. Habar nu am de aceste dezlegări. Şi dacă a reziliat contractul cu jucătorii, care este vina mea? Dacă şi-a dorit să înceteze relaţia de muncă cu unii jucători, nu ştiu de ce atâta tevatură. Crede că dacă i-a făcut să semneze nişte acte false, să renunţe la bani până nu ştiu când, poate să rezolve lucrurile. Eu nu vorbesc numai cu Găman şi Bărboianu. Eu vorbesc cu toţi jucătorii de la Craiova, care mă sună. Asta a fost dorinţa lor. Sunt mai mulţi care vor să plece. Acum, jucătorii trebuie să-şi găsească echipe şi pe urmă este problema lor, totul ţine de ei. Pot să ajungă şi la Steaua, la orice club din ţară. Ei îşi doresc să ajungă la cluburi din afara ţării", a mai spus Piţurcă.

Victor Piţurcă l-a acuzat de "banditism" pe Adrian Mititelu. "Banditul acesta care vorbeşte numai prostii, că noi nu suntem antrenori, el este antrenor mare şi el cu oamenii lui sunt mai profesionişti decât eu cu oamenii mei. Tot ceea ce a încercat în timpul acesta Mititelu se numeşte banditism. El a încercat să ne escrocheze. S-a dus la tribunal, a discutat cu judecător, a încercat toate lucrurile..., însă nu are nicio şansă, actele sunt acte. Mititelu vrea ca toţi jucătorii să fie pe viaţă sclavii lui", a declarat Piţurcă.

Doi dintre componenţii echipei Universitatea Craiova, Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu, au fugit din cantonamentul formaţiei de la Govora, a anunţat, miercuri, ediţia online a cotidianului Gazeta de Sud, tatăl unuia dintre jucători confirmând, pentru MEDIAFAX, că cei doi au plecat.

Finanţatorul clubului Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că cei doi jucători care au plecat din cantonamentul de la Govora au fost "furaţi" de Victor Piţurcă. "Cei doi sunt furaţi de Victor Piţurcă, într-un mod grosolan. Este o mizerie ce se întâmplă. Este o lovitură dată mie şi Universităţii Craiova. Aceştia erau ultimii jucători care puteau să facă gestul acesta. Ei au contracte pe cinci ani, valabile, nu au niciun motiv să plece, nu pot să spună că nu au fost plătiţi. Pe Găman l-am simţit că are alte gânduri, dar la Bărboianu nu mă aşteptam. Dacă Piţurcă a vrut război, vom face război. El are 3 dezlegări în alb, însă într-o minută pe care am semnat-o cu acesta am specificat că aceste dezlegări sunt luate în calcul ca garanţii", a spus Mititelu.

×