x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Probleme pentru Mititelu: Fiscul a pus sechestru pe acţiunile pe care le deţine la Craiova!

Probleme pentru Mititelu: Fiscul a pus sechestru pe acţiunile pe care le deţine la Craiova!

de Mihai Igirosanu    |    14 Ian 2011   •   14:59
Probleme pentru Mititelu: Fiscul a pus sechestru pe acţiunile pe care le deţine la Craiova!
Sursa foto: Alex Nicodim /Intact Images/Gazeta Sporturilor

Fiscul a pus sechestru pe acţiunile deţinute de Adrian Mititelu la Universitatea Craiova şi este la un pas să preia şi drepturile federative ale fotbaliştilor, din vânzarea cărora ar putea recupera datoria de aproape 2 milioane de euro, informeaza "Gazeta de Sud", citata de site-ul "ziare.com".

Echipa-fanion a Craiovei se afla in procedura de declarare a insolventei, iar conturile au fost blocate de Fisc, din cauza unor datorii in valoare de peste 1,8 milioane de euro catre bugetul de stat, exact cum anuntase managerul general Victor Piturca, in urma cu cateva zile. Potrivit sursei citate, suma ar urma sa depaseasca 2 milioane de euro, pana la finalul lunii ianuarie. "Stiinta" ar putea ramane si fara jucatori, pentru ca Fiscul poate pune sechestru si pe drepturile federative ale jucatorilor, daca se declara insolventa. Astfel, statul si-ar putea recupera banii din transferul unora dintre fotbalistii "alb-albastrilor", asa cum face cu alte proprietati confiscate de la datornici. Orice suma de bani care va intra in club de la terti va merge direct la stat, in contul datoriei.

Universitatea Craiova mai are de returnat 2 milioane de lei Primariei Craiova, care a oferise banii pentru imbunatatirea activitatii sportive, cu titlu de "ajutor nerambursabil". Se pare, insa, ca directorul general al societatii, Adrian Mititelu, a folosit banii pentru achitarea unora dintre datorii si pentru a primi licenta de activare in Liga I. Clubul are datorii si catre Victor Piturca, fiind nevoit sa ii inapoieze cei 1,2 milioane de euro cu care a imprumutat echipa. Piturca pune toate problemele in carca lui Mititelu, pe care il considera vinovat pentru situatia clubului.

×