x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Răchită: Primarul oraşului Ploieşti m-a rugat să mai stau cel puţin până în iarnă

Răchită: Primarul oraşului Ploieşti m-a rugat să mai stau cel puţin până în iarnă

de Mediafax    |    31 Oct 2011   •   09:37
Răchită: Primarul oraşului Ploieşti m-a rugat să mai stau cel puţin până în iarnă

Tehnicianul echipei Petrolul Ploiesti, Valeriu Rachita, a declarat, luni, la Sport.ro, ca i-a propus primarului municipiului Ploiesti, Andrei Volosevici, demisia sa de onoare, el fiind si consilier pe probleme de sport, dar edilul l-a rugat sa ramana cel putin pana in iarna.

"Este o demisie de onoare propusa primarului Ploiestiului, pentru ca sunt si consilier pe probleme de sport. Prin acest gest incerc sa atrag atentia pentru ca noi ne asumam responsabilitati. Nu suntem un club care sa se ascunda dupa un gest izolat. Mi-as dori sa ma linistesc, sa plec in alta parte. Din pacate, domnul primar m-a rugat sa mai stau cel putin pana in iarna. Situatia este foarte grea, echipa e la inceput si ar fi pacat ca din cauza unui gest necugetat sa oprim acest proiect. Ne cerem scuze suporterilor adevarati si clubului Steaua pentru incidente. Nu inteleg care este vina noastra. Aveam incredere in Jandarmerie, am cerut Jandarmeriei un punct de vedere inainte de meci si ni s-a cerut suplimentarea numarului de stewarzi cu 35. Asa s-a si intamplat, asta a fost planul aprobat de ei. Ce vina avem noi?, a spus Rachita.

Valeriu Rachita a precizat ca Petrolul are contract cu firma de pasa de un an si jumatate. "Azi noapte dupa meci, am stat in comandament de urgenta. Fiecare si-a expus punctul de vedere. Noi o sa urmarim imaginile de la stadion si cele de la Jandarmerie. Asa, vazand de pe teren mi s-a parut incredibila lipsa de reactie al acelor stewarzi, nimeni nu s-a miscat sa il opreasca pe intrus. S-au uitat la el cum fugea. Daca il vedeam, ma duceam eu si il opream, dar nu l-am vazut pentru ca ne uitam toti la penalti, in zona cealalta. Komazec era surprins, socat, nu ii venea sa creada cand a vazut ca Galamaz a fost lovit langa el. Jucatorii mei s-au dus sa aplaneze conflictul, sper sa fie doar un vis urat si sa ma trezesc", a mentionat el.

×