Rodolfo Bodipo nu mai este jucătorul lui FC Vaslui! Atacantul spaniol de 32 de ani şi-a reziliat contractul cu echipa antrenată de Lopez Caro şi ar putea ajunge la echipa din Segunda Division Elche, informează ziarul La Voz de Galicia.
"Rodolfo şi-a reziliat contractul cu echipă română şi se va întoarce acasă, la La Coruna", a declarat agentul jucătorului, Javier Gonzalez.Un purtător de cuvânt al clubului Deportivo a anunţat că Bodipo nu este aşteptat la antrenamente şi că urmează să i se găsească o nouă echipă, cel mai probabil Elche, conform declaraţiilor lui Gonzalez.
Potrivit La Voz de Galicia, Bodipo nu a reuşit să se adapteze în România şi la rigorile campionatului românesc. Atacantul iberic fusese împrumutat de FC Vaslui de la Deportivo La Coruna la 8 iulie.
Bodipo a evoluat în ultimele şase sezoane în prima divizie spaniolă, la Alaves şi la Deportivo.