România şi-a depus oficial candidatura pentru a găzdui câteva meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020, a anunţat preşedintele FRF, Mircea Sandu.
"Am avut o discuţie cu primarul general Sorin Oprescu şi l-am anunţat că m-am adresat UEFA pentru ca Bucureştiul, alături de alte 12 oraşe, să găzduiască meciuri din cadrul Campionatului European din 2020. Proiectul preşedintelui UEFA este ca la 60 de ani de la prima competiţie europeană să se joace meciuri în 13 oraşe din Europa", a declarat Sandu la Radio GSP.
Şeful federaţiei a mai precizat că a trimis deja scrisoarea către UEFA, dar pentru ca acest proiect să devină realizabil, este nevoie şi de implicarea statului.
"Astăzi am trimis scrisoarea către UEFA, dar asta înseamnă că vom avea un caiet de sarcini, unde politicul va fi implicat în investiţii în cazare, în infrastructură, aeroporturi şi altele. Până în 2014 sau 2015 trebuie să ne luăm angajamentul faţă de organizatori", a explicat Sandu.
Ideea unui Campionat European organizat în mai multe oraşe din Europa îi aparţine preşedintelui UEFA Michel Platini, care a propus-o în urmă cu câteva luni. Decizia finală urmează să se ia la sfârşitul acestui an sau începutul lui 2013.
Singurul stadion din Bucureşti care se poate ridica la înălţimea unui astfel de eveniment este Arena Naţională, acolo unde, în luna mai, s-a desfăşurat şi finala Europa League dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.