"Noi avem intenţia de a-l aduce pe Contra la Sportul. Nu ştiu dacă este tentat să rămână în Spania, nu pot să ştiu exact ce vrea el. Vom avea discuţii, ne vom întâlni şi vom vedea. Dacă el ar veni şi ar dori să mă joace din când în când, nu aş avea nimic împotrivă. Oricine poate să vină şi să redreseze situaţia, dar la fel poate să vină oricine şi să nu salveze echipa. E posibil să rămânem cu zece puncte, dar putem să facem şi 30 de puncte", a declarat Şiman la Sport.ro.
"M-a impresionat cariera lui de jucător, că a avut contact cu fotbalul profesionist, plus că nu a pierdut nici un meci în campionat cu Timişoara. Noi am pierdut foarte multe puncte după ce am condus, Poli a câştigat foarte multe puncte după ce a fost condusă. Deci mi-a plăcut taria de caracter a echipei lui Contra. Prima condiţie pentru a supravieţui în fotbal este competenţa. Am discutat cu Cosmin Contra, dar urmează să vedem ce pretenţii are, ce vrea să facă", a mai spus patronul Sportului.
Citește pe Antena3.ro