Directorul Sportiv al echipei de fotbal Steaua Bucureşti, Mirel Rădoi, va urma cursurile Şcolii de Antrenori din Republica Moldova, potrivit unui comunicat dat publicităţii de campioana României.
"Este adevărat că voi urma cursurile Şcolii de Antrenori din Republica Moldova. Am avut de ales între Moldova şi Şcoala de Antrenori de la Coverciano, din Italia. Am preferat să merg la Chişinău, deoarece este mai aproape de casă, în timp ce în Italia se schimbă în mod constant oraşul în care se ţin cursurile şi mi-ar fi luat mai mult timp să mă deplasez. În plus, la cele doua şcoli, diploma de Bacalaureat reprezintă doar un criteriu de punctaj, nu şi unul obligatoriu'', a afirmat antrenorul de facto al Stelei.
''Nu fac nimic ilegal, astfel ca nu mi se pare normal să se vorbească despre complicităţi. Se poate verifica acest lucru, iar Federaţia Română de Fotbal şi Federaţia Moldovenească de Fotbal pot confirma faptul că nu am avut niciodată intenţia de a ascunde ceea ce fac. Dacă sunt o persoana care nu obişnuieşte să facă publice toate acţiunile sale, nu înseamnă că le ascund. Nu păcălesc pe nimeni şi nici nu am intenţia de a o face. Doresc doar să urmez cursurile unei şcoli de antrenori şi să obţin licenţele necesare pentru a practica această meserie", a precizat Rădoi pe site-ul Stelei.
Totodată, preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, a dezminţit orice legătură între transferul internaţionalului moldovean Cătălin Carp la la Steaua şi faptul că Rădoi va face şcoala de antrenori de la Chişinău: ''Jucătorul Cătălin Carp a fost transferat de Steaua cu mult înainte ca Mirel Rădoi să planifice înscrierea la cursurile de antrenor din Republica Moldova. Carp este un jucător tânăr, de echipă naţională, care a fost transferat din postura de jucător liber după despărţirea de Gabriel Tamaş. El a fost ales dintr-o listă cu patru jucători şi a corespuns de la bun început atât criteriilor noastre, cât şi ale celor LPF, cu privire la includerea într-un lot de Liga 1".
Steaua a început sezonul cu italianul Massimo Pedrazzini ca antrenor principal, deoarece posedă licenţa pentru a antrena echipa ''roş-albastră'', iar din etapa a 10-a a fost înlocuit cu Dumitru Dumitriu.
Agerpres