Lise Sandu, sotia presedintelui FRF, Mircea Sandu, a imprumutat Gloria Bistrita cu 400.000 de euro, iar Dumitru Dragomir i-a returnat banii din drepturile TV. Potrivit gsp.ro, informatia apare in dosarul dezafilierii Craiovei, caz cercetat de DNA.
Hartia provine de la Liga, spun surse judiciare, care afirma ca un angajat LPF a depus la dosar acest document prin care se motiveaza de ce din drepturile TV cuvenite Gloriei Bistrita o suma de 400.000 de euro a fost varsata in contul Lisei Sandu. Imprumutul ar fi fost facut pe 18 septembrie 2009.
"Se pare ca stingerea prin sumele din drepturile TV a unor datorii ale cluburilor este o practica des intilnita. Asta s-a intimplat si in cazul imprumutului oferit de sotia lui Sandu clubului Gloriei Bistrita", a declarat un angajat LPF care a vazut documentul, citat de sursa precizata.
Contactat de gsp.ro, Jean Padureanu a confirmat: "Da, asa e, am luat un imprumut de la sotia presedintelui FRF, dar banii au fost inregistrati legal in contabilitatea clubului. Am facut acest imprumut stiind ca in scurt timp urmau sa ne vina banii din drepturile TV. Acum nu-mi mai amintesc cu exactitate daca LPF i-a virat in contul nostru si noi am stins datoria sau daca Liga i-a virat direct in contul sotiei sefului FRF".