x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Spadacio: "Eu ştiu că într-o săptămână se plătesc salariile"

Spadacio: "Eu ştiu că într-o săptămână se plătesc salariile"

13 Ian 2011   •   12:47
Spadacio: "Eu ştiu că într-o săptămână se plătesc salariile"
146306-.jpg

Mijlocaşul rapidist Juliano Spadacio a dezvăluit în această dimineaţă, la finalul vizitei medicale efectuate la INMS, motivul pentru care o parte dintre jucătorii străini au revenit la antrenamentele echipei giuleştene: preşedintele Dinu Gheorghe le-a promis că le va achita în maxim o săptămână salariile restante de mai bine de două luni.

"Am vorbit cu domnul Dinu şi atunci când se vor încasa banii din drepturile de televizare se vor plăti salariile şi se rezolvă problema banilor. Eu nu sunt supărat, acum trebuie să muncim bine cu Şumudică, problema banilor o rezolvă Dinu Gheorghe. Putem să muncim şi fără bani. Eu nu am o problemă cu banii. Dar eu ştiu că sunt probleme de trei luni şi că într-o săptămână domnul Dinu va plăti tot şi se va rezolva", a spus mijlocaşul rapidist.

Spadacio neagă însă faptul că jucătorii străini au boicotat reunirea lotului din cauza restanţelor financiare: "Nu e adevărat. Înainte să plecăm am vorbit cu Dinu Gheorghe ca să primim două zile mai mult de vacanţă pentru că stăm mult în avion. Apoi am văzut şi eu pe internet ce s-a scris, dar nu e adevărat".

De la vizita medicală efectuată în această dimineaţă, la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, au lipsit Cesinha, Marcos Antonio şi Rui Duarte, care încă nu au sosit la Bucureşti, şi Sorin Frunză, care este răcit.

×