x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Şumudică: "Vrem să ne reabilităm în faţa suporterilor"

Şumudică: "Vrem să ne reabilităm în faţa suporterilor"

13 Aug 2010   •   00:00

Antrenorul Rapidului, Marius Şumudică, a declarat în această după-amiază, la conferinţa de presă dinaintea meciului cu Dinamo, că speră ca echipa sa să obţină victoria în derby-ul de duminică, deşi are în continuare probleme de lot. "Sper ca pentru jocul cu Dinamo să ne reabilităm în faţa suporterilor şi să câştigăm. Domnul Andone este din punct de vedere al experienţei cu mult înaintea mea. Nu mă interesează dacă îi cunoaşte sau nu. Eu am altă filozofie asupra jocului şi pot anunţa echipa şi de miercuri. Eu cred că va fi un joc frumos şi nu vreau să mă hazardez să fac pronosticuri. E adevărat că Dinamo primeşte foarte multe goluri. S-ar părea că au o apărare slabă, dar au jucători experimentaţi care probabil au avut unele probleme", a spus Şumudică.

"Avem probleme de lot în continuare, Sburlea, Roman, Cesinha pe care dacă îl avea în teren la meciul cu Galaţi sau Urziceni, eu cred că obţineam mai mult de două puncte. Nu îl putem învinui pe Cassio pentru că nu am marcat cu Oţelul. Trebuie să avem răbdare cu el să se adapteze. Deşi a dat 4 goluri cu Dinamo 2, Dobroiu nu m-a impresionat cu nimic. Mi se pare că până acum toată lumea i-a mai întins o mână, dar el a cam păcălit fotbalul. Dacă nu o să lase deoparte toate tentaţiile din afara fotbalului, la Rapid nu va juca. Toată lumea l-ar dori pe Coman. Este un lider şi ar face mult bine unui grup. Eu sunt foarte mulţumit de Bornescu, pentru că se pregăteşte exemplar, n-am primit gol, dar dacă voi avea doi portari de valoare, va fi şi mai bine", a completat tehnicianul giuleştenilor.

×
Subiecte în articol: liga i