x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Supuneţi-i şi voi!

Supuneţi-i şi voi!

de Marius Mihalcea    |    12 Oct 2010   •   00:00
Supuneţi-i şi voi!
Sursa foto: /Getty Images

Tricolorii mici joacă azi, la Botoşani, de la ora 14:30, în direct la TVR 1, returul cu Anglia pentru calificarea la CE 2011.

Meciul din această după-amiază (ora 14:30, în direct la TVR 1) porneşte de la scorul de 2-1 în favoarea su­pu­şi­lor Reginei, consemnat la finalul manşei-tur de vinerea trecută, de la Norwich.

În aceste condiţii, ca să mear­gă la Europenele de anul viitor din Danemarca, puştilor lui Emil Săndoi le este necesară astăzi fie o victorie scurtă, cu 1-0, fie un succes la două goluri diferenţă. Dacă partida de pe "Municipalul" din Botoşani se va încheia cu scorul de 2-1 pentru România, atunci vor urma prelun­giri şi, în cazul în care rezultatul ră­mâ­ne nemodificat, lovituri de departajare.

Din cauza problemelor de efectiv pe care le are, mai vechilor accidentaţi Mihai Costea şi Liviu Ganea adă­u­gându-li-se la revenirea din Anglia Răduţ, Chipciu şi Măţel, acesta din urmă fiind deja înlocuit cu Silviu Ilie, Emil Săndoi va miza şi astăzi, foarte probabil, pe aceiaşi 11 jucători cu care a început şi meciul-tur.
Dintre jucătorii accidentaţi, atacantul Liviu Ganea are totuşi destule şanse să fie recuperat până la ora meciului, astfel că dinamovistul va fi mai mult ca sigur trecut pe foaia de joc, ca rezer­vă.

De partea cealaltă, selecţionerul Angliei, fostul internaţional Stuart Pearce, nu-i va mai avea la dispoziţie pe Jack Wil­shere, mijlocaşul ofensiv al lui Arsenal fiind convocat de Fabio Capello la naţionala de seniori a Albionului în vederea meciului cu Muntenegru, din preliminariile CE 2012, şi pe Marc Albringhton, accidentat.

"MECI PALPITANT"
Englezii au sosit duminică-seară cu un charter care a aterizat pe aeroportul din Suceava. De acolo, britanicii au făcut depla­sa­rea la Botoşani cu autocarul şi s-au cazat la hotelul Rapsodia.
"Vom încerca să câştigăm şi acest meci. Românii au jucat foarte bine în tur, dar de data aceasta ei vor trebui să atace şi poate va fi un joc diferit faţă de cel de la Norwich. Ceea ce ar putea să ne avantajeze. Va fi un meci palpitant, fiindcă şi noi, şi ro­mâ­nii suntem disperaţi să ne ca­li­fi­căm. Cred că şansele sunt 50%-50%", a de­cla­rat an­tre­norul insularilor, Stuart Pearce.

Meciul se va disputa cu casa închisă, cele 6.100 de bilete tipărite de organizatori epuizându-se imediat cum au fost scoase la vânzare.
Echipa probabilă a României: Lung jr - Râpă, V. Găman, Papp, Bărboianu - Gar­doş -Torje, I. Neagu, Bicfalvi, Hora - Alexe.

×
Subiecte în articol: echipa naŢionalĂ under-21