După argentinianul Juan Emmanuel Culio, Galatasaray a mai reuşit să transfere un fotbalist de la CFR Cluj. Başkanii turci au ajuns la un acord cu atacantul ivorian Lacina Traore, un rol determinant în alegerea fotbalistului fiind faptul că echipa este antrenată de Gheorghe Hagi, informează cotidianul Fotomac.
Potrivit sursei citate, Traore era dorit de mari cluburi europene precum Arsenal, Napoli, Blackburn, Hamburger SV şi Paris Saint Germain, însă Hagi a insistat pentru ca el să ajungă la gruparea "Cim Bom", iar oficialii Galatei au reuşit să obţină semnătura jucătorului.
Preşedintele lui CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, miercuri, la Sport.ro, că de serviciile lui Lacina Traore sunt interesate cinci-şase grupări din Europa, iar cu două dintre acestea au loc negocieri. Boss-ul ardelean a mai precizat în această săptămână că Traore nu va fi transferat pentru mai puţin de 5 milioane de euro.