x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Un nou antrenor la echipa de fotbal Universitatea Craiova

Un nou antrenor la echipa de fotbal Universitatea Craiova

08 Mai 2020   •   14:55
Un nou antrenor la echipa de fotbal Universitatea Craiova
Sursa foto: cristiano bergodi/facebook

Echipa de fotbal Universitatea Craiova a semnat contract pe termen de un an cu antrenorul italian Cristiano Bergodi. Acesta îl înlocuiește pe fostul selecționer Corneliu Papură, care a demisionat săptămâna trecută. 

''Fiindcă vine din Cetatea Eternă în Cetatea Banilor, putem spune: Habemus antrenor! Dacă ne uităm în urmă, Ştiinţa a avut compatibilitate cu şcoala de antrenori italiană, deci Cristiano Bergodi are toate şansele să scrie istorie în 'vulcanul' alb-albastru. Simbolul lui Lazio, pentru care a jucat 7 sezoane, a semnat cu Ştiinţa un contract valabil până în data de 30 iunie 2021. Bun venit, Mister şi adu-ne trofee !'', scrie pe pagina de Facebook a clubului. 

Italianul Cristiano Bergodi și-a reziliat, la începutul lunii ianuarie, contractul cu FC Voluntari, pe care a anternat-o în perioada noiembrie 2018-decembrie 2019. El are 55 de ani și a câștigat Supercupa României în 2007, cu Rapid. A mai antrenat FC Naţional Bucureşti, CFR Cluj, Rapid, Politehnica Iaşi, Steaua şi ASA Târgu Mureş, precum şi echipele italiene Imolese, Sassuolo, Modena, Pescara şi Brescia. 

×