x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal intern Zenga nu vine la Steaua: "Mi-am prelungit contractul cu Al Nasr!".

Zenga nu vine la Steaua: "Mi-am prelungit contractul cu Al Nasr!".

28 Mai 2011   •   07:04
Zenga nu vine la Steaua: "Mi-am prelungit contractul cu Al Nasr!".

Intr-o interventie telefonica pe care a avut-o intr-o emisiune televizata, vineri seara, Walter Zenga a negat zvonurile potrivit carora ar urma sa preia banca tehnica a Stelei, declarand ca si-a prelungit contractul cu echipa Al Nasr inca din luna aprilie si ca nu se gandeste sa paraseasca Dubaiul in viitorul apropiat.

"Vreau sa pun la punct aceasta problema. Am semnat prelungirea cu Al Nasr inca de luna trecuta, nu stiu de unde au aparut aceste speculatii cu alte echipe. Ma simt foarte bine in Dubai si nici nu ma gandesc sa plec de aici. Am inceput o treaba cu Al Nasr si vreau sa continui aici inca doi ani", a declarat Zenga la televiziunea Sport.ro.

Fostul tehnician al Stelei a mai spus ca nu a fost surprins ca Otelul Galati a cucerit titlul in acest an: "Nu a fost o surpriza faptul ca Otelul a devenit campioana pentru ca in ultimii ani au castigat echipele din provincie. Am urmarit fotbalul din Romania in ultimii ani si am vazut ca in provincie s-a facut treaba, iar in Bucuresti mai mult s-a vorbit. Mi-a placut jocul Stelei din finala Cupei, s-a schimbat mult fata de meciurile din campionat, in timp ce Dinamo nu a schimbat mare lucru. Nu mi se pare in regula sa schimbi sase antrenori intr-un singur sezon".

Dupa finala Cupei Romaniei, castigata de Steaua in fata lui DInamo, scor 2-1, Cosmin Olaroiu a anuntat ca nu va ramane in Ghencea, iar presa sportiva din Romania a avansat numele lui Walter Zenga ca posibil inlocuitor al lui Oli.

×