UPDATE Fundaşul român al echipei Lazio Roma, Radu Ştefan, şi atacantul formaţiei AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, au fost suspendaţi trei etape în Serie A, după ce au fost eliminaţi în meciurile de duminică din etapa a XXIX-a campionatului Italiei, informează Tuttosport.
Radu a fost eliminat în partida pe care Lazio a pierdut-o, în deplasare, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei AS Roma, după ce l-a lovit pe mijlocaşul brazilian Fabio Simplicio. Colegul lui Radu, Cristian Ledesma, a fost suspendat două etape pentru insulte aduse arbitrului. Fostul dinamovist va absenta la partidele cu echipele Cesena, SSC Napoli şi FC Parma.
Ibrahimovic a fost suspendat tot trei etape după ce l-a lovit cu pumnul pe Marco Rossi în timpul meciului AC Milan - AS Bari, scor 1-1. În urma acestei decizii, suedezul va lipsi de la derbiul cu Internazionale Milano, şi de la meciurile cu formaţiile US Palermo şi AC Fiorentina.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Agenţia italiană Datasport notează, luni, că atât fundaşului echipei Lazio Roma, Radu Ştefan, cât şi atacantului de la AC Milan, Zlatan Ibrahimovic, le-a lipsit luciditatea la meciurile din etapa a XXIX-a a campionatului Italiei, în care au fost eliminaţi pentru lovirea adversarilor.
"Când luciditatea îţi lipseşte, ai probleme. Este cazul lui Zlatan Ibrahimovic care şi-a pierdut capul. Zlatan a trădat-o pe Milan, salvată de Cassano la meciul cu Bari. Ibra şi Radu: aceeaşi nebunie", scrie sursa citat, care l-a notat pe Radu Ştefan cu 3, cea mai mică notă, precizând că românul nu are scuze pentru ceea ce a făcut: "O lovitură cu capul gratuită aplicată lui Simplicio. A creat probleme unui Lazio care se afla deja în dificultate. Un gest inexplicabil, sancţionat corect cu un cartonaş roşu".
Radu este menţionat de Datasport printre cei trei jucători din Serie A care au dezamăgit în acest week-end, "I flop", alături de Ibrahimovic (AC Milan) şi Cordoba (Inter Milano).
Tuttomercatoweb califică drept absurd gestul lui Radu Ştefan, care a dus la eliminarea românului. "Meci stricat pe final din cauza unui gest absurd a lui Radu, care şi-a lăsat echipa în inferioritate numerică într-un moment important", menţionează sursa, care l-a notat cu 4,5 pe Radu.
Fundaşul român Radu Ştefan a fost eliminat în minutul 88 al partidei pe care echipa Lazio Roma a pierdut-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 0-2 (0-0), în faţa formaţiei AS Roma, în etapa a XXIX-a a campionatului Italiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Totti '70 şi '90+3, al doilea din penalty.