x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Alibec a debutat la prima echipă a lui Inter Milano

Alibec a debutat la prima echipă a lui Inter Milano

21 Noi 2010   •   18:55
Alibec a debutat la prima echipă a lui Inter Milano

Atacantul român Denis Alibec a jucat în această după-amiază primele minute pentru echipa de seniori a lui Inter Milano, care nu reuşeşte însă să iasă din pasa proastă din ultima perioadă. De data aceasta, echipa antrenată de Rafa Benitez, fără Chivu, accidentat, a pierdut, scor 1-2, în deplasarea de la Chievo.

Alibec a intrat pe teren în minutul 68, în locul lui Biabiany. "Sunt fericit pentru mine, că am debutat la prima echipă, dar îmi pare rău pentru echipă, pentru că nu am învins. Ne cam lipseşte norocul, însă sper ca miercuri, în Liga Campionilor, să învingem şi să avem succes şi în etapa viitoare de campionat. Ne gândim la viitor, nu putem face nimic acum", a declarat românul după debut.

Gazdele au condus cu 2-0 la pauză, prin golurile marcate de Pellissier 29 şi Moscardelli 37, iar Inter nu a reuşit decât golul de onoare, prin Eto'o, în al doilea minut de prelungire al partidei.

După 13 etape disputate în Serie A, Inter Milano ocupă locul 6, cu 20 de puncte, la 9 distanţă de liderul AC Milan.

×