x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Bătaie pe bilete la Euro 2024: Peste 20 de milioane de cereri din 206 țări

Bătaie pe bilete la Euro 2024: Peste 20 de milioane de cereri din 206 țări

de Redacția Jurnalul    |    28 Oct 2023   •   10:00
Bătaie pe bilete la Euro 2024: Peste 20 de milioane de cereri din 206 țări
Sursa foto: Hepta

Peste 20 de milioane de bilete au fost solicitate din 206 țări pentru meciurile de la Euro 2024 din Germania, a anunțat vineri UEFA, cu aproape 2,3 milioane de cereri numai pentru finala din 14 iulie.

Germanii au lansat 65% din solicitări în timpul primei ferestre de vânzare, urmați de fanii din Anglia, Franța, Spania și Austria.

Primele cinci țări din afara Europei care au solicitat bilete au fost Statele Unite, Canada, Australia, China și Mexic, cu peste o jumătate de milion de cereri din aceste țări.

"Așteptarea pentru UEFA EURO 2024 în Germania crește pe zi ce trece", a declarat Martin Kallen, CEO al UEFA Events SA, într-un comunicat.

"Cu procesul nostru simplu și corect de vânzare a biletelor, combinat cu prețuri accesibile, putem oferi fanilor accesul la momente de neuitat și întâlniri speciale.

"Numărul excepțional de solicitări de bilete este o dovadă a atractivității continue a turneului și a interesului fanilor din întreaga lume."

Aproape 2,3 milioane de bilete au fost solicitate pentru finala de pe Stadionul Olimpic din Berlin, de 33 de ori mai mult decât capacitatea terenului. Peste 1,4 milioane de cereri au fost primite pentru meciul de deschidere din 14 iunie de la Munchen, la care va participa Germania.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: EURO 2024 bilete