x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Chelsea scufundă „submarinul galben” în Supercupa Europei, ajutată de cel mai scump portar din lume

Chelsea scufundă „submarinul galben” în Supercupa Europei, ajutată de cel mai scump portar din lume

12 Aug 2021   •   08:20
Chelsea scufundă „submarinul galben” în Supercupa Europei, ajutată de cel mai scump portar din lume
Sursa foto: lexaarts/Getty Images/iStockphoto

Chelsea Londra și Villarreal s-au întâlnit miercuri în Supercupa UEFA, partida jucată pe Windsor Park din Belfast încheindu-se cu victoria deținătorilor trofeului Ligii Campionilor, londonezii impunându-se la lovituri de departajare, cu 6-5, după ce primele 120 de minute s-au încheiat cu 1-1.

Chelsea a jucat mai ofensiv în prima jumătate de oră, la capătul căreia marocanul Hakim Ziyech a deschis scorul, după o acțiune de mare viteză pe banda stângă, de unde Kai Havertz l-a servit ideal în fața porții (1-0, min. 28).

Minutele 33 și 35 au fost dedicate celor doi portari, Edouard Mendy și Sergio Asenjo intervenind decisiv, cu reflexe de mare efect.

Villarreal a replicat, trecând în ofensivă, Alberto Moreno zguduind bara transversală cu un șut din 6-7 metri, în ultimul minut suplimentar de joc al primei reprize.

În debutul reprizei secunde, Gerard Moreno anunță revenirea „submarinului galben”, șutul său din marginea careului fiind respins de Edouard Mendy în bară.

Pe fondul cedării inițiativei de către elevii lui Thomas Tuchel, Villarreal a egalat prin același Gerard Moreno, după o combinație frumoasă în careu cu senegalezul Boulaye Dia (1-1, min. 73).

Ultima ocazie a primelor 90 de minute le-a aparținut englezilor, Marcos Alonso șutând puțin pe lângă poarta adversă.

1-1, după primele 90 de minute și jocul a continuat cu cele două reprize de prelungiri, în care marile ocazii le-au aparținut „albaștrilor”, care au fost în două rânduri aproape de a-și apropia victoria, prin Pulisic și Mount.

În minutul 119, Tuchel a făcut o schimbare neobișnuită, înlocuindu-l pe Edouard Mendy, care a făcut un meci foarte bun, cu Kepa Arrizabalaga, considerat încă cel mai scump portar din lume, după ce Chelsea a plătit 71 de milioane euro pentru transferul său de la Athletic Bilbao, în 2018.

După 120 de minute, scorul a rămas 1-1, câștigătoarea trofeului urmând a fi decisă la lovituri de departajare.

Chelsea a avut prima lovitură:

Havertz – execută slab pentru Chelsea - 0-0
Gerard Moreno – bară gol și Villarreal conduce – 0-1
Azpiliqueta – șut tare în plasa laterală – 1-1
Mandi – șut bun, dar anticipat de Kepa, rămâne – 1-1
Alonso – șut, alunecă, dar îl învinge pe Asenjo – 2-1
Estupinan – execută cu sânge rece - 2-2
Mount – bate în stânga și înscrie – 3-2
Gomez – șut jos, în stânga, Kepa ghicește, dar mingea lovește plasa laterală - 3-3
Jorginho – șut riscant pe centru – 4-3
Raba – execuție excelentă – 4-4

Se trece la execuțiile suplimentare.

Pulisic – fără șansă pentru Asenjo – 5-4
Foyth – îl învinge ușor pe Kepa - 5-5
Rudiger – Asenjo țintuit pe centru – 6-5
Raul Albiol – căpitanul „submarinului” execută neglijent, Kepa ghicește colțul și trimite trofeul la Londra.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: chelsea