x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Chipul sculptat de un român veghează fotbalul

Chipul sculptat de un român veghează fotbalul

17 Iun 2014   •   13:20
Chipul sculptat de un român veghează fotbalul

Luni dimineaţă, la ora 01:00 a României, confruntarea dintre Argentina – Bosnia (2-1) a fost prima găzduită de celebra arenă Maracana din Rio de Janeiro. Chiar la picioarele celebrei statui a Mântuitorului, care veghează de la înălţime viaţa agitată, periculoasă, dar fermecătoare a imensei metropole mărginite de superba plajă Copacabana. Poate nu vă vine să credeţi, dar, fără să fie un detaliu dezvăluit în premieră, peisajul are o puternică legătură cu România. Pentru că suntem în plin Campionat Mondial de fotbal, este de precizat că legătura nu este fotbalistică. La acest capitol nu mai avem de mult nimic în comun cu vârfurile, ci doar cu subteranul.

Leonida şI simbolul Americii Latine

Tocmai statuia care atrage milioane de turişti şi care acum pare să supravegheze cu o grijă părintească hârjoneala mondială a celor mai mari fotbalişti ai planetei concretizează singura a României cu turneul final din Brazilia. Aşa cum s-a dezvăluit, nu ştim dacă în premieră sau nu, într-un articol din publicaţia Viaţa Liberă, chipul celebrei statui devenită un simbol al întregii Americi Latine a fost imaginat, gândit şi sculptat de gălăţeanul Gheorghe Leonida. Cristo Redentor, aşa cum este cunoscută opera considerată una dintre minunile lumii moderne, statuia are o înălţime totală de 38 de metri, din care doar capul are 3,75 m., şi o greutate totală de 1.145 de tone. “Provenit dintr-o familie care a dat numeroase personalităţi (dintre care Eliza Leonida-Zamfirescu şi Adela Leonida-Paul, surorile sale), Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse). Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură. Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea “Reveil”) şi la Paris (“Le Diable”)”, scrie autorul materialului din Viaţa Liberă.

Începută în 1926, finalizată în 1931

Fără prea multe comentarii, iată şi povestea conceperii celebrei lucrări, dar şI dezvăluirile ziaristului despre viaţa lui Gheorghe Leonida. “În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus. Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine.

Revenit în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la numai 49 de ani, în primăvara lui 1942, căzând de pe acoperişul casei familiei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei. Lucrările sale se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă, dar pot fi admirate şi la alte mari muzee bucureştene”, mai putem afla din materialul care a inspirat acest articol.

×