x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Ciprian Tătărușanu testat pozitiv cu Covid 19

Ciprian Tătărușanu testat pozitiv cu Covid 19

03 Ian 2022   •   20:04
Ciprian Tătărușanu testat pozitiv cu Covid 19

Portarul român Ciprian Tătărușanu, de la AC Milan, a fost testat pozitiv cu Covid 19, a anunțat luni clubul italian.

Site-ul oficial al clubului a scris: „AC Milan anunță că Ciprian Tătărușanu a fost depistat pozitiv după un test efectuat la domiciliu. Jucătorul se simte bine și va continua perioada de carantină în conformitate cu instrucțiunile primite de la autoritățile sanitare competente.”

Portarul român al rossonerilor a jucat sezonul acesta în 6 meciuri în Serie A și în alte 3 în Liga Campionilor.

El a fost titularizat în perioada în care deținătorul de drept al postului de portar la AC Milan, francezul Mike Maignan, a absentat din cauza unei accidentări.

AC Milan se află pe locul doi în clasament, după 19 etape, cu 42 de puncte, după Internationale Milano, aflată pe prima poziție, cu 46 de puncte.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: ciprian tatarusanu