x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Clubul de fotbal PSG, condamnat pentru rezilierea abonamentului unei suporteriţe

Clubul de fotbal PSG, condamnat pentru rezilierea abonamentului unei suporteriţe

de Agerpres    |    03 Iun 2014   •   19:04
Clubul de fotbal PSG, condamnat pentru rezilierea abonamentului unei suporteriţe

Tribunalul din arondismentul 16 al Parisului a condamnat marţi clubul Paris Saint-Germain la plata sumei de 1.100 euro - 500 euro daune şi interese, plus 600 euro cheltuieli de judecată - unei suporteriţe al cărei abonament a fost reziliat în mod nejustificat.

Faptele s-au petrecut în luna octombrie 2012, informează ediţia online a ziarului L'Equipe.

Deşi dispunea de un abonament integral care îi permitea să asiste la toate meciurile lui PSG disputate pe teren propriu, femeia nu a mai putut intra pe stadionul Parc des Princes începând din 20 octombrie, de la un meci cu Reims.

Potrivit AFP, când aceasta şi-a prezentat abonamentul, bornele de acces în stadion indicau "acces refuzat/indezirabil".

Clubul şi-ar fi justificat decizia prin "participarea acesteia la incidentele petrecute la meciul dintre naţionala Franţei şi Japonia", pe 12 octombrie 2012, pe Stade de France.

×
Subiecte în articol: psg