x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Cupa Mondiala 2018: Loew rămâne antrenorul echipei germane

Cupa Mondiala 2018: Loew rămâne antrenorul echipei germane

03 Iul 2018   •   13:52
Cupa Mondiala 2018: Loew rămâne antrenorul echipei germane

Joachim Loew va rămâne în postul de selecţioner al Germaniei, în ciuda eliminării neaşteptate a echipei sale, deţinătoarea titlului de campioană a lumii, după primul tur al Cupei Mondiale de fotbal 2018, anunţă cotidianul german Bild.

 

După dezastru, Federaţia germană de fotbal (DFB) s-a pronunţat pentru păstrarea lui Loew şi a staff-ului său tehnic la conducerea Mannschaft-ului, însă selecţionerul a cerut el însuşi câteva zile de reflecţie. Numit la cârma naţionalei în 2006, după Mondialul găzduit de Germania,  Joachim Loew a condus echipa până în semifinale la toate marile turnee internaţionale, cu excepţia celui din Rusia. Cariera sa a culminat cu câştigarea titlului mondial în Brazilia, în 2014.

Loew se află sub contract cu DFB până la viitoarea Cupă Mondială, care va avea loc în Qatar, în 2022. Preşedintele DFB, Reinhard Grindel, şi-a asumat riscul de a-l reconfirma pe Loew chiar înaintea eşecului surprinzător suferit în faţa Coreei de Sud (0-2), sinonim cu eliminarea de la turneul din Rusia. "Înaintea Mondialului, am decis să-i prelungim contractul lui Loew, pentru că noi considerăm că nimeni nu poate gestiona mai bine decât el reconstrucţia care va fi indispensabilă după Mondial, indiferent ce se va întâmpla", a spus atunci Grindel.

La revenirea în Germania, preşedintele DFB a afirmat că Loew este liber să-şi aleagă viitorul, exprimându-şi însă speranţa că acesta va rămâne la conducerea echipei naţionale. Încă sub efectul eliminării, selecţionerul nu a dorit să se exprime, anunţând că va lua o decizie după ce va discuta cu oficialii federaţiei. "Echipa nu a arătat ceea ce poate să facă în mod normal, iar eu ca antrenor sunt responsabil pentru asta. Trebuie să mă întreb, desigur, de ce nu am reuşit", a spus Loew.

Dacă informaţiile furnizate Bild sunt exacte, Joachim Loew a avut nevoie de numai şase zile pentru a lua o decizie. Selecţionerul nu a dorit, după cum subliniază presa din ţara sa, să se retragă după un eşec atât de usturător, după ce în urmă cu patru ani era considerat un adevărat erou în Germania. AGERPRES

×