x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international David Moyes va fi antrenorul lui Manchester United până în 2019

David Moyes va fi antrenorul lui Manchester United până în 2019

09 Mai 2013   •   20:26

Scoţianul David Moyes, desemnat ca succesor al lui Alex Fergusson pe banca tehnică a lui Manchester United, a declarat că este "o mare onoare" pentru el faptul că-l va înlocui pe legendarul său compatriot.

Conducerea noii campioane din Albon a anunţat joi că Moyes a semnat un contract pe şase ani, urmând să preia noul post pe data de 1 iulie, după despărţirea de Everton, formaţie pe care a pregătit-o începând din 2002.

"Sunt încântat că Sir Alex m-a recomandat pentru acest post, considerându-mă omul potrivit. Am un mare respect pentru tot ceea ce a făcut în fotbal. Este o mare onoare faptul că am fost solicitat să devin noul antrenor al lui Manchester United", a declarat Moyes imediat după oficializarea numirii sale.

Acesta este conştient "cât de greu va fi să-l înlocuiască pe cel mai bun manager din toate timpurile", însă recunoaşte că nu putea rata "ocazia de a o antrena pe Manchester United, deoarece aşa ceva nu apare în fiecare zi".

David Moyes şi-a exprimat, totodată, recunoştinţa faţă de modul în care a fost tratat la Everton de fani, jucători şi conducători, promiţând că se va lupta, în ultimele etape ale sezonului, pentru a obţine o clasare cât mai bună a actualei sale formaţii în Premier League. "Everton va rămâne în inima mea pentru tot restul vieţii", a mai spus antrenorul scoţian.

×