x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Diego Simeone: "Să pierzi două finale este un eșec"

Diego Simeone: "Să pierzi două finale este un eșec"

29 Mai 2016   •   15:52
Diego Simeone: "Să pierzi două finale este un eșec"

"Să pierzi două finale este un eșec", a comentat Diego Simeone, antrenorul echipei de fotbal Atletico Madrid, învinsă în finala Ligii Campionilor, la Milano, de Real Madrid (1-1 după prelungiri; 3-5 la lovituri de departajare), după ce a pierdut în 2014 finala în fața aceluiași adversar, relatează AFP.

"Dacă trebuie să continui la Atletico sau este sfârșitul unui ciclu? Trebuie să mă gândesc la asta", a spus misterios Simeone, fără să adauge nimic despre posibilitatea despărțirii de echipa din capitala Spaniei.

"Sunt mândru de jucătorii mei. Țin la jucătorii mei, au dat totul. Aveau crampe. Le-am spus 'nu plângeți'", a afirmat tehnicianul argentinian.

"Dacă trebuie să-mi descriu sentimentele din interior, prefer să mă distanțez puțin, să găsesc sprijin la apropiații mei. În viața mea, nimic n-a fost ușor. Aceste două finale înseamnă o realizare frumoasă, dar nu știu care din cele două înfrângeri e mai dureroasă", a subliniat el.

"Mă simt responsabil pentru fanii care au plătit biletul", a mai spus Simeone.

"Zinedine Zidane are noroc, la Real, să antreneze una din cele mai mari trei echipe ale lumii, alături de Barcelona și Bayern. Cel care câștigă e cel mai bun. E greu să tragi învățăminte imediat după meci. Trebuie să continui să muncești, asta e tot ce pot spune", a adăugat argentinianul.

×