Finala din acest an a Copei Libertadores se va disputa intre echipa braziliana FC Santos si uruguayenii de la Penarol Montevideo.
Santos, care nu a mai jucat cu trofeul pe masa din 2003, s-a calificat in ultimul act dupa ce a remizat in deplasare, 3-3, in returul semifinalelor, cu paraguayenii de la Cerro Porteno, dupa ce in tur castigase cu 1-0.
Pentru Cerro Porteno au marcat Cesar Benitez 32, Juan Manuel Lucero 61 si Jonathan Fabbro 81, iar pentru formatia paulista au inscris Ze Eduardo 3, Diego Barreto 28-autogol si Neymar 45+1.
De partea cealalta, Penarol va juca din nou in finala competitiei dupa o pauza de 24 de ani desi a pierdut in mansa secunda, scor 1-2, pe terenul formatiei argentiniene Velez Sarsfield. In tur, Penarol se impusese cu scorul de 1-0.
Golurile gazdelor au fost inscrise de Tobio 45+1 si S. Silva 67, punctul lui Penarol fiind reusit de Mier 34.
FC Santos a castigat Copa Libertadores in 1962 si 1963, in timp ce Penarol si-a trecut in palmares de cinci ori mult ravnitul trofeu sud-american: 1960, 1961, 1966, 1982 si 1987.