x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Fiorentina va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil împotriva lui Mutu

Fiorentina va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil împotriva lui Mutu

06 Ian 2011   •   09:52
Fiorentina va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil împotriva lui Mutu
Sursa foto: /Reuters

Site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunţat printr-un comunicat că atacantul român Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri fără să ofere vreo explicaţie şi că, urmare a comportamentului său din ultima perioadă, gruparea va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil.

"Jucătorul Adrian Mutu a părăsit unilateral şi fără să dea vreo explicaţie antrenamentul de astăzi. În urma acestui fapt, care aduce pagube clubului, Mutu a fost scos din lot pentru meciul cu Bologna. Imediat a avut loc o întâlnire între conducătorii clubului şi reprezentanţii jucătorului pentru a discuta viitorul acestuia. Acest act de insubordonare şi de lipsă de respect pentru club, cumulate cu alte probleme în care a fost implicat Mutu, constrâng clubul Fiorentina să-şi rezerve dreptul de a deschide acţiuni împotriva lui, în plan sportiv şi civil", se arată în comunicatul clubului.

Presa italiană a scris, miercuri, că atacantul Adrian Mutu a avut un nou incident la Fiorentina, iar fostul impresar Ioan Becali a declarat că ruptura dintre jucătorul român şi clubul viola este "totală".

Potrivit fiorentinanews.com, atacantul român a avut o divergenţă cu antrenorul Sinişa Mihajlovici la antrenamentul de astăzi, iar tehnicianul sârb l-a lăsat în afara lotului pentru partida cu Bologna, care se va disputa joi.

Pe de altă parte, ediţia online a cotidianului Gazzetta dello Sport a notat că Adrian Mutu nu a participat la antrenamentul de miercuri şi din această cauză Mihajlovici l-a exclus din lot pentru meciul cu Bologna.

"Ruptura dintre Mutu şi Fiorentina este totală. Zvonurile care îl dau la Cesena nu sunt fondate. Mutu este dorit de diverse cluburi din Italia şi restul Europei, printre care şi Cesena. Fiorentina l-a lăsat să-şi caute o echipă, dar nu din Italia. Dacă nu se va înţelege cu Fiorentina, vineri vom susţine o conferinţă de presă unde vom spune lucruri care s-au petrecut în ultima vreme şi care nu au fost spuse. Dacă nu va fi convocat, Mutu va rămâne în tribună, iar Fiorentina va fi constrânsă să-i plătească salariul până la finalul contractului. Băiatul este liniştit şi situaţia nu-l preocupă", a spus Ioan Becali pentru firenzeviola.it.

După ce a fost depistat dopat, la începutul anului trecut, fiind suspendat nouă luni, Mutu a fost implicat în mai multe scandaluri la finele lui 2010. Chiar cu o săptămână înainte ca suspendarea sa să expire, Mutu a bătut un ospătar la localul "Full Up" din Florenţa, apoi a plecat mai devreme în vacanţă înaintea Sărbătorilor de iarnă.

×