Clubul turc Galatasaray a anunţat în această dimineaţă, pe site-ul oficial, perfectarea transferului atacantului stelist Bogdan Stancu. De asemenea, Galata a confirmat şi aducerea fostului portar stelist Robinson Zapata, dar şi a mijlocaşului Yekta Kurtuluş, de la Kasimpaşa.
"Bogdan Stancu, 23 de ani, a început fotbalul la echipa din oraşul său natal, Piteşti. Steaua l-a remarcat după evoluţiile excelente de la Unirea Urziceni şi l-a transferat. A înscris 32 de goluri în 72 de meciuri în ultimele două sezoane, marcând în toate competiţiile importante din România. E considerat unul dintre cei mai talentaţi tineri jucători ai României, cu un viitor strălucitor", a fost prezentarea lui Stancu pe site-ul oficial al lui Galatasaray.
Bogdan Stancu a efectuat în această dimineaţă şi vizita medicală la Galatasaray. Stancu nu a avut nici un fel de problemă, mai ales că el a efectuat vizita medicală şi la INMS alături de stelişti înainte de plecarea în primul cantonament al iernii, cel din Antalya.
Conform site-ului oficial al lui Galatasaray, Stancu a semnat un contract pe 4 ani şi jumătate, în timp ce durata acordului cu Zapata este de un an şi jumătate.