Germania a pierdut meciul de deschidere al unei Cupe Mondiale pentru a 2-a oară consecutiv, după 0-1 cu Mexic în 2018, și pentru a 3-a oară în total, cu un 1-2, adminstrat de Algeria în 1982.
Germania a pierdut un meci de Cupă Mondială în care a condus la pauză pentru prima dată din 1978, când era învinsă cu 2-3 de Austria, după ce fusese neînvinsă în precedentele 21 de astfel de meciuri înainte de eșecul cu Japonia.
În total, naționala Germaniei a suferit 3 astfel de înfrângeri, într-o astfel de situație, în istoria sa la Cupa Mondială, prima fiind un 2-4, după ce a condus cu 2-1 la pauză, în compania Elveției, în 1938.
Germania a pierdut două meciuri consecutive la Cupa Mondială în 2018, la eșecul cu Algeria adăugându-se un 0-2 cu Coreea de Sud, pentru prima dată după 40 de ani (2-3 vs Austria în 1978 și 1-2 vs Algeria în 1982).
În altă ordine de idei, pentru prima dată în istoria Cupei Mondiale, două echipe de pe continentul asiatic, Arabia Saudită și Japonia, au învins două echipe din „clubul campionilor mondiali", Argentina și Germania, în aceeași ediție. A existat totuși deja un caz în care aceste două mari echipe au ratat ambele meciurile de start, în 1982, Argentina - Belgia 0-1 și Germania - Algeria 1-2.
Tot la capitolul statistici, de menționat că trei meciuri din prima zi a fazei grupelor s-au încheiat fără goluri, fiin d vorba de partidele Danemarca - Tunisia, Mexic - Polonia, Maroc - Croația, ceea ce nu s-a mai întâmplat la o Cupă Mondială din 1982 (Italia - Polonia, Camerun - Peru, Irlanda de Nord - Iugoslavia).
(sursa: Mediafax)