x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Germania - Japonia. O victorie fabuloasă a echipei asiatice

Germania - Japonia. O victorie fabuloasă a echipei asiatice

de Redacția Jurnalul    |    23 Noi 2022   •   17:11
Germania - Japonia. O victorie fabuloasă a echipei asiatice
Sursa foto: Hepta

Al doilea șoc de la Campionatul Mondial. Japonia a învins Germania cu scorul de 2-1 într-un meci din cadrul grupei E a Cupei Mondiale din Qatar 2022.

Ilkay Gundogan (33 - penalty) a deschis scorul pentru echipa antrenată de Hansi Flick, dar niponii au întors rezultatul în ultimul sfert de oră prin reuşitele a două rezerve, Ritsu Doan (75), Takuma Asano (83).

Deşi japonezii au marcat în min. 8, prin Maeda, gol anulat pentru ofsaid, Germania a făcut legea în prima repriză, în care Japonia nu a trimis niciun şut pe poartă. Gonda a fost solicitat cu şuturi din afara careului de Kimmich (20) şi Gundogan (28), dar a respins. Gundogan (29) a fost blocat de Yoshida în careu, dar în min. 31, Gonda l-a faultat pe Raum, găsit excelent de Kimmich în careu, iar Gundogan a transformat penalty-ul acordat (33).

Mannschaft-ul a avut o şansă şi în finalul primei reprize, când Gonda a respins şutul lui Kimmich (45+4), apoi Gnabry a recentrat pentru Havertz, aflat în ofsaid, care a marcat, însă reuşita sa a fost anulată.

Ultima fază a primei părţi a consemnat o lovitură de cap pe lângă poartă a lui Maeda (45+6), la centrarea lui Nagatomo.

În repriza secundă, Germania s-a întrecut în ratări: Gnabry (47 ) a tras pe lângă poartă din careu, acţiunea personală a lui Musiala s-a încheiată cu un şut peste poartă din careu (51), Gundogan a nimerit bara de la 15 metri (60). Gonda a fost providenţial la şuturile lui Hofman şi Gnabry (70), iar apoi a mai respins două mingi trimise de Gnabry (71).

Schimbările ofensive făcute de selecţionerul nipon şi scoaterea lui Gundogan au făcut ca raidurile asiaticilor să fie tot mai periculoase. Neuer (73) a salvat golul la şutul lui Ito, iar apoi Sakai a reluat peste poartă din poziţie excelentă.

Japonia a restabilit egalitatea în min. 75, când Doan, jucător la Freiburg, a reluat în plasă mingea respinsă de Neuer la şutul lui Minamino, la singura fază la care Rudiger nu a reuşit să îşi blocheze adversarul. Echipa lui Hajime Moriyasu a dat lovitura în min. 83, când Itakura l-a lansat pe Asano pe contraatac, iar acesta, talonat insuficient de serios de Schlotterbeck, a marcat cu un şut la colţul scurt.

Germania a asediat poarta lui Gonda până la final, dar nu a mai avut decât o şansă clară, prin Goretzka (90+5), şut fără preluare din marginea careului, deşi a fost prezentă şi cu Neuer în careul advers în ultimele minute.

Germania a încheiat cu o posesie de 65%, faţă de 24% cât a avut Japonia (11% in contest), raportul şuturilor la poartă fiind de 25-11 pentru echipa lui Flick (8-3 pe poartă).

Germania: Neuer - Sule, Rudiger, Schlotterbeck, Raum - Kimmich, Gundogan - Muller, Musiala, Gnabry - Havertz
Selecționer: Hansi Flick 

Japonia: Gonda - Sakai, Yoshida, Itakura, Nagatomo - Endo, Tanaka - Ito, Kamada, Kubo - Maeda 
Selecționer: Hajime Moriyasu

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×