x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Gonçalo Ramos a devenit oficial jucătorul lui PSG

Gonçalo Ramos a devenit oficial jucătorul lui PSG

de Redacția Jurnalul    |    07 Aug 2023   •   22:28
Gonçalo Ramos a devenit oficial jucătorul lui PSG
Sursa foto: Hepta

Gonçalo Ramos (22 ani) a fost anunțat oficial ca jucător al celor de la Paris Saint-Germain, conform anunțului făcut luni pe rețelele de socializare.

Jucătorul de la Benfica a efectuat luni dimineață vizita medicală și va ajunge în Franța sub formă de împrumut pe un an, pentru suma de 20 de milioane de euro, la care se adaugă o opțiune de cumpărare în vara anului viitor, pentru o sumă totală de 65 de milioane de euro, cu bonusuri de până la 15 milioane de euro.

Atacantul în vârstă de 22 de ani ar putea chiar deveni titular în prima linie a atacului lui PSG în sezonul următor. Autor a 27 de goluri și 12 pase de gol în 47 de meciuri în sezonul trecut cu Benfica, Gonçalo Ramos a evoluat și la Cupa Mondială din Qatar de la sfârșitul anului 2022, unde a marcat un hat-trick împotriva Elveției și l-a ținut pe banca de rezerve pe Cristiano Ronaldo.

Cu acest al 9-lea recrut, lista de transferuri a lui PSG continuă să aglomereze. Kang-in Lee, Lucas Hernandez și Manuel Ugarte au fost cumpărați, în timp ce Cher Ndour, Arnau Tenas, Marco Asensio și Milan Skriniar au sosit liberi.

Xavi Simons a revenit la club prin activarea unei clauze de cumpărare. PSG mai are în lucru transferul lui Ousmane Dembélé, care e posibil să fie finalizat în curând.

O altă țintă importantă vizată de campioana Franței 2023 este atacantul francez Randal Kolo Muani, de la Eintracht Frankfurt.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Gonçalo Ramos PSG