La felul în care a început partida de pe "Free State Stadium" din Bloemfontein, cu Uche deschizând scorul după numai un sfert de oră de joc, lucrurile păreau a fi cât se poate de clare. Numai că Grecia, probabil una dintre cele mai "bătrâne" echipe prezente la acest turneul final, s-a trezit, dintr-o dată, cu un cadou nesperat.
În minutul 33, Kaita s-a metamorfozat subit din "super-vultur" în trădător şi şi-a lăsat colegii în inferioritate după ce a recurs la un gest debil şi total nejustificat, lovind intenţionat un adversar, undeva în tuşă, la o fază de nimic. Atât le-a trebuit elenilor, care au pornit o ofensivă nebună, răsplătită de reuşita lui Salpingidis din penultimul minut al primei reprize.
Mai erau 45 de minute, iar fiecare tabără îşi făcea calcule. În partea a doua s-a jucat pe contre, iar ocaziile s-au succedat cu repeziciune la ambele porţi. Multe dintre ele imense, cum au fost cele ale lui Karagounis şi Obasi, în decurs de numai câteva secunde. Finalmente, Torosidis le-a dat nigerienilor şi lovitura decisivă, şut din apropiere, fără speranţe pentru bravul Enyeama.
Grecia rămâne în cărţile calificării, în vreme ce Nigeria nu mai depinde acum numai de ea, ci stă şi la mâna Argentinei lui Maradona.
Pentru livetext dati click aici.