x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international În numele tatălui: Cristiano Ronaldo Jr. a debutat în naţionala Under 16 a Portugaliei

În numele tatălui: Cristiano Ronaldo Jr. a debutat în naţionala Under 16 a Portugaliei

de Redacția Jurnalul    |    30 Oct 2025   •   20:45
În numele tatălui: Cristiano Ronaldo Jr. a debutat în naţionala Under 16 a Portugaliei
Sursa foto: facebook

Fiul cel mare al lui Cristiano Ronaldo, Cristiano Ronaldo Jr., a debutat joi pentru echipa naţională Under 16 a Portugaliei, jucând în victoria cu 2-0 împotriva gazdelor, Turcia, în Cupa Confederaţiilor, scrie EFE.

Extrema în vârstă de 15 ani a intrat în joc în minutul 90, când Portugalia conducea deja cu 2-0 după golurile marcate de Samuel Tavares şi Rafael Cabral.

Echipa portugheză U16 va reveni pe terenul din Antalya, Turcia, sâmbătă împotriva Ţării Galilor şi marţi împotriva Angliei.

"Cristianinho", aşa cum este cunoscut în Portugalia, şi-a început astfel călătoria cu echipa U16, după o perioadă de succes cu cea sub 15 ani. În luna mai, el a jucat primele sale meciuri pentru Portugalia la Turneul Vlatko Markovic din Croaţia, unde a strălucit cu două goluri în victoria finală împotriva naţiunii gazdă (3-2).

La fel ca şi Cristiano Ronaldo, "Junior" joacă la academia de tineret a echipei Al-Nassr din Arabia Saudită şi a evoluat anterior în echipele de tineret ale lui Manchester United şi Juventus Torino.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: Cristiano Ronaldo Jr