Un vechi proverb spune că cine n-are bătrâni, să-şi cumpere. Exact asta au făcut cei de la Arsenal atunci când au decis să-l reangajeze pe veteranul de 41 de ani Jens Lehmann, care a redebutat, duminică, în poarta "tunarilor" într-un meci oficial după o absenţă de 1.071 de zile!
Evenimentul istoric s-a petrecut în partida câştigată în deplasarea de la Blackpool, scor 3-1, în etapa a 32-a din Premier League, la nouă luni distanţă de momentul în care Lehmann îşi anunţase retragerea din activitate.
Pentru că meciul a fost unul jubilar pentru "tinerelul" Lehmann, şi anume cel de-al 200-lea în prima echipă a lui Arsenal, el a fost titularizat de Arsene Wenger după ce spaniolul Manuel Almunia s-a accidentat la încălzirea dinaintea meciului. Astfel, Lehmann le-a luat faţa mai tinerilor săi colegi Lukasz Fabianski şi Wojciech Szczesny, care fuseseră folosiţi până acum de managerul francez.
Portarul german nu prea a avut de lucru cu atacanţii lui Blackpool, dar a fost învins o dată la capătul unei faze în care, dacă balonul nu ar fi poposit în plasa porţii germanului, cu siguranţă s-ar fi acordat penalty ca urmare a unui fault dur comis de Lehmann asupra unuia dintre jucătorii adverşi.
Jens Lehmann a semnat luna trecută un contract cu Arsenal valabil până la finele actualului sezon pentru a acoperi golul lăsat între buturile londonezilor ca urmare a accidentării celorlalţi portari din lot. În precedentul "mandat", 2003-2008, Lehmann a evoluat de 199 de ori în tricoul lui Arsenal.