x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Fotbal international Leo Messi nu mai are echipă. Contractul său cu Barcelona a expirat

Leo Messi nu mai are echipă. Contractul său cu Barcelona a expirat

01 Iul 2021   •   10:09
 Leo Messi nu mai are echipă. Contractul său cu Barcelona a expirat

Argentinianul Lionel Messi, unul dintre cei mai mari jucători de fotbal din lume este de joi jucător liber de contract. La 12 luni de la tentativa sa de a părăsi Barcelona, lui Lionel Messi i-a expirat contractul cu catalanii și nu a anunțat nici un alt angajament.

Acordul Barcelonei cu superstarul argentinian a expirat la miezul nopții de miercuri spre joi și, în ciuda nenumăratelor zvonuri și presupuneri din ultimele luni, el nu a ajuns încă la o înțelegere de prelungire sau la un acord cu o altă echipă.

Se vehiculează în continuare că discuțiile asupra unui nou contract sunt în curs, ceea ce ar putea însemna că Messi e pe cale să decidă să rămână pe Camp Nou.

Dar, deocamdată, serviciile sale pot fi acontate fără ca un alt club să plătească vreo sumă de transfer.

Jurnalistul spaniol Guillem Balague, expert în fotbal, a declarat la începutul acestei săptămâni, citat de BBC Sports, că Barcelona a încercat să urgenteze negocierilor pentru un nou contract, cu speranța că va anunța un nou acord pe doi ani, înainte de începutul lunii iulie.

„Reînnoirea contractului lui Messi este principala prioritate a noului președinte Joan Laporta și în prezent o negociază direct cu tatăl și reprezentantul lui Messi, Jorge Messi”, a spus Balague.

Pentru a-l putea păstra pe argentinian, clubul va trebui să-și reducă bugetul de salarii cu aproximativ 200 de milioane de euro, pentru a îndeplini cerințele La Liga pentru fair play-ul financiar financiar.

"Messi știe de interesul celorlalte cluburi, dar până acum nu a negociat nimic cu ei, așteptând mai întâi să afle ce oferă Barcelona".

Numele starului de 34 de ani a fost vehiculat ca fiind pe lista de transferuri a celor de la Paris St-Germain și Manchester City, unde s-ar reîntâlni cu fostul său antrenor de la Barcelona, Pep Guardiola.

În prezent, el se află în Brazilia, unde evoluează pentru Argentina, la Copa America, unde a devenit cel mai selecționat jucător al alb-albaștrilor. Messi a ajuns la 148 de apariții internaționale, în meciul împotriva Boliviei, în care a și marcat de două ori, Argentina învingând cu 4-1.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Lionel Messi